Live

Parlamentarii britanici nu vor Brexit fără acord. Reacția UE

Data publicării:

Parlamentarii britanici au votat marţi în favoarea unui amendament prin care se solicită guvernului să excludă posibilitatea de a părăsi Uniunea Europeană fără un acord, transmite Reuters.

Foto: Guliver /Getty Images

Votul 318 la 310 a fost împotriva premierului Theresa May, care afirmase că singura modalitate de a îndepărta un Brexit fără acord este de a vota în favoarea acordului cu UE.

Aşa-numitul amendament Spelman "respinge ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere şi un cadru pentru relaţia viitoare".

În plus, parlamentarii britanici au votat marţi în favoarea unei propuneri care invită guvernul să înlocuiască aşa-numitul "backstop" nord-irlandez cu măsuri alternative pentru a asigura sprijinul legislativului în favoarea acordului Brexit al premierului Theresa May.

Amendamentul, prezentat de influentul deputat conservator Graham Brady, a fost adoptat cu 317 voturi pentru şi 301 contra şi întăreşte poziţia premierului Theresa May în perspectiva unor noi discuţii la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze acordul Brexit, ceva ce UE a exclus până în prezent.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că acordul privind separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană nu a fost făcut pentru a fi renegociat.

"Acordul de retragere este şi rămâne cea mai bună şi singura modalitate de a asigura retragerea ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a declarat Donald Tusk prin intermediul unui purtător de cuvânt.

"Backstop-ul este parte a acordului de retragere şi acordul de retragere nu este deschis pentru renegociere", a mai spus acesta.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Brexitul a costat-o pe Marea Britanie 24 de miliarde de lire sterline, plus alte datorii de miliarde de euro

Rusia a recrutat un parlamentar irlandez ca agent de propagandă al Kremlinului. GRU a folosit o „capcană de miere”

Britanicii ar vota pentru revenirea în UE dacă ar avea loc un nou referendum (Sondaj)

Partenerii noștri