Live

Papa Francisc compară avortul cu recurgerea la un „asasin plătit”

Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Papa Francisc a comparat miercuri întreruperea voluntară a sarcinii cu recurgerea la un „asasin plătit”, în predica pe care a susţinut-o în cursul tradiţionalei sale audienţe în Piaţa Sfântul Petru, relatează AFP, citată de News.ro.

„Întreruperea sarcinii este ca eliminarea cuiva. Este drept să elimini o viaţă umană pentru a rezolva o problemă?”, i-a întrebat suveranul pontiv pe credincioşii adunaţi în piaţă.

„Este drept să recurgi la un asasin plătit pentru a rezolva o problemă?”, a continuat el ieşind din textul prevăzut.

„Să te debarasezi de o fiinţă umană este ca şi cum ai recurge la un asasin plătit pentru a rezolva o problemă”, a subliniat el în această predică consacrată condamnării biblice a lui „nu ucide”.

Papa a denunţat „deprecierea vieţii umane”, din cauza războaielor, exploatării omuluii de către om şi excluderii. El a adăugat acestei liste avortul, „în numele apărării altor drepturi”.

„Dar cum poate să fie un act care ia viaţa nevinovată terapeutic, civil sau pur şi simplu uman?”, a întrebat Suveranul Pontif.

În pofida faptului că este considerat mai liberal ca predecesorii săi, Francisc nu a modificat învăţăturile bisericii despre planingul familial şi sex, scrie DPA.

Însă el se exprimă mai rar asupra acestor subiecte fierbinţi, argumentând că este necesar ca biserica să se concentreze mai puţin asupra aplicării doctrinei şi mai mult asupra întinderii unei mâini celor care se îndepărtează de ea şi săracilor.

Liderul spiritual al celor 1,3 milioane de catolici din lume sublinia în aprilie că ajutorarea celor săraci şi nevoiaşi trebuie să fie la fel de importantă ca lupta împotriva avortului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Papa Francisc dezvăluie că a fost ținta unui atentat sinucigaș. Când a avut loc incidentul

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Partenerii noștri