Pandemia a devenit un teren fertil pentru afirmații false și teorii ale conspirației. CE: Extindem monitorizarea platformelor
Comisia publică un set de rapoarte privind acțiunile suplimentare întreprinse de semnatarii „Codului de bune practici privind dezinformarea”, în vederea combaterii dezinformării legate de coronavirus. Acestea arată că platformele au sporit vizibilitatea conținutului bine documentat, milioane de utilizatori fiind direcționați către surse de informare specifice.
De asemenea, platformele au inclus, în condițiile de utilizare a serviciilor lor, politici de eliminare a dezinformării cu privire la vaccinuri, care s-au concretizat prin blocarea a sute de mii de conturi, oferte și solicitări de anunțuri legate de coronavirus și cuprinzând informații greșite cu privire la vaccinare, și și-au intensificat activitatea cu verificatorii veridicității informațiilor pentru a face mai vizibil conținutul verificat privind vaccinarea. Această serie de rapoarte marchează sfârșitul perioadei inițiale de raportare de 6 luni.
Având în vedere relevanța acestor rapoarte în contextul epidemiologic actual, programul va continua și în următoarele 6 luni. De asemenea, Comisia le-a solicitat platformelor online să furnizeze mai multe date cu privire la evoluția răspândirii dezinformării pe parcursul crizei provocate de coronavirus și la impactul granular al acțiunilor lor la nivelul țărilor UE.
Věra Jourová: Pandemia a devenit un teren fertil pentru afirmații false și teorii ale conspirației
Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: Pandemia a devenit un teren fertil pentru afirmații false și teorii ale conspirației, iar platformele sunt un amplificator important al acestui tip de mesaje. Trebuie să continuăm să colaborăm pentru a ne îmbunătăți lupta împotriva dezinformării, dar avem nevoie de mai multă transparență și de eforturi mai susținute din partea platformelor online. Extinderea programului de monitorizare constituie o lecție valoroasă în activitatea noastră de revizuire a Codului de bune practici împotriva dezinformării.”
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: Pandemia de COVID-19 a evidențiat rolul pe care îl joacă platformele, cu responsabilitățile corespunzătoare. Trebuie luate măsuri substanțiale pentru a preveni ca dezinformarea să împiedice eforturile comune de vaccinare ale tuturor țărilor UE. Platformele trebuie să devină mai transparente, inclusiv în ceea ce privește eficacitatea măsurilor luate.”
Acest program de raportare lunară a fost creat ca rezultat al Comunicării comune din 10 iunie 2020 pentru a asigura responsabilitatea față de public în ceea ce privește eforturile depuse de platforme și de asociațiile relevante din sector pentru a limita dezinformarea online legată de coronavirus. Rapoartele de astăzi se concentrează asupra acțiunilor întreprinse în decembrie 2020 de Facebook, Google, Microsoft, Twitter și TikTok.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News