Live

OMS spune că mai multe țări europene au renunțat prea brusc la măsurile anti-Covid

Data publicării:
În prezent, numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere în 18 din cele 53 de ţări din zona OMS Europa, potrivit organizaţiei mondiale. Foto: Profimedia Images

Mai multe țări europene, printre care se numără și Germania, Franța, Italia și Marea Britanie, au renunțat prea brusc la măsurile anti-Covid și se confruntă cu o creștere a cazurilor cu noua subvariantă foarte transmisibilă a coronavirusului, BA.2, a declarat marți Organizația Mondială a Sănătății.

În cadrul unei vizite în Republica Moldova, directorul regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, s-a declarat „vigilent” cu privire la situaţia epidemiologică actuală de pe continentul european, susţinând totodată că rămâne „optimist”.

În prezent, numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere în 18 din cele 53 de ţări din zona OMS Europa, potrivit organizaţiei mondiale, scrie Agerpres. „Ţările în care observăm o creştere importantă (a cazurilor) sunt Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Cipru, Franţa, Italia şi Germania”, a spus Hans Kluge.

„Aceste ţări au ridicat brusc restricţiile de la <prea mult> la <insuficient>”, a estimat oficialul ONU. Potrivit datelor OMS, numărul de noi cazuri de COVID-19 în Europa a scăzut brusc după ce a atins un vârf la sfârşitul lunii ianuarie, însă a început iar să crească de la începutul lunii martie.

În ultimele şapte zile, în zona OMS Europa au fost înregistrate peste 5,1 milioane de cazuri noi şi 12.496 de decese, crescând numărul total de cazuri raportate de la începutul pandemiei de coronavirus la aproape 194,4 milioane şi numărul deceselor la peste 1,92 milioane.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Adolescenții români, cei mai afectați de rețelele sociale. Cum luptă școala și părinții cu fenomenul. „Cum să dai vina pe copii?!”

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Partenerii noștri