Live

O poveste „mai rea decât iadul”: Tânără torturată și violată chiar în secția de poliție, după ce fusese chemată ca martor

Data publicării:
Foto: unian.info

Un poliţist a torturat în noaptea de sâmbătă spre duminică o tânără de 26 de ani chemată ca martor la o secţie de poliţie din oraşul Kaharlîk, situat la aproximativ 80 de kilometri sud de Kiev. Ofiţerul de poliţie i-a pus victimei pe faţă o mască de gaze, cătuşe la mâini şi a tras cu un pistol deasupra capului acesteia, după care a violat-o de mai multe ori.

În aceeaşi noapte, un bărbat care se găsea în secţia de poliţie a fost bătut şi ameninţat cu violul de către poliţişti. Bărbatul a suferit fracturi ale coastelor şi nasului, potrivit aceleiaşi surse.

Doi membri ai forţelor de ordine suspectaţi de implicarea în aceste fapte au fost arestaţi, iar secția de poliție în care aceştia lucrau a fost desființată cu totul, au anunţat luni autoritățile ucrainene, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Biroului Naţional de Investigaţii din Ucraina a deschis o anchetă pentru infracţiunile de viol, tortură şi abuz de putere, iar suspecţii riscă pedepse de până la zece ani de închisoare.

„Această poveste este mai rea decât iadul”, a reacţionat pe Facebook parlamentarul pro-occidental Andrii Osaciuk. El a cerut ministrului de interne Arsen Avakov să reacţioneze şi să-i pedepsească pe vinovaţi. „Tăcerea ministrului (Arsen) Avakov nu face decât să agraveze această criză”, a spus Osaciuk.

Acest incident are loc în contextul în care o reformă a poliţiei ucrainene, iniţiată cu sprijin occidental, bate pasul pe loc de mai bine de cinci ani.

În 2013, o tânără a murit după ce a fost bătută cu brutalitate şi violată de poliţişti în satul Vradiika, din sudul Ucrainei, crimă care a stârnit un val de revoltă în toată ţara. 

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Harta digitală a episoadelor de canibalism din Holodomor a fost creată în Ucraina. „Foametea ca instrument deliberat de cucerire”

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Partenerii noștri