Live

Numărul cererilor de azil în UE a crescut cu aproape 30% în primul semestru al anului. De unde vin cei mai mulți imigranți

Data publicării:
Navă cu migranți. Foto: Profimedia

Numărul cererilor de azil înregistrate în statele Uniunii Europene, plus Elveţia şi Norvegia, în primul semestru al acestui an a crescut cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2022, a anunţat marţi Agenţia pentru azil a Uniunii Europene.

519.000 de cereri de azil au fost depuse în primele şase luni ale anului şi se estimează că, „potrivit tendinţelor actuale, numărul cererilor ar putea depăşi un milion până la sfârşitul anului”, conform datelor Agenţiei UE, consultate de AFP. potrivit Agerpres.

Cei mai mulţi solicitanţi (44%) vin din Siria, Afganistan, Venezuela, Turcia şi Columbia.

Numărul de cereri în primul semestru este cel mai ridicat pentru această perioadă a anului consemnat după 2015-2016, în timpul afluxului de refugiaţi provocat mai ales de conflictul din Siria, când au fost înregistrate 1,3 milioane de cereri în 2015 şi 1,2 milioane în 2016. În 2022, numărul lor a fost de 994.945.

Germania este ţara care a primit cele mai multe dosare în 2023, 30% din total, de aproape de două ori mai multe decât Spania (17%) şi Franţa (16%).

Agenţia subliniază că, din cauza acestei creşteri, multe ţări europene „sunt sub presiune pentru a procesa cererile”, şi că numărul de dosare care aşteaptă un răspuns s-a majorat cu 34% faţă de anul 2022.

Circa 41% dintre cererile în primă instanţă au primit un răspuns pozitiv.

Pe de altă parte, aproximativ 4 milioane de ucraineni refugiaţi în urma invaziei ruse beneficiază în prezent de protecţie temporară în UE.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Operațiunea „Green pass”. Autoritățile verifică în ce condiții sunt cazați și lucrează muncitorii străini din afara UE

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai. Aproape o treime dintre locuitorii Uniunii Europene, fără școală, se simt săraci

Finlanda cere ca NATO și UE să apere cablurile submarine. „Rusia are capacitatea și dorința de a face acte sabotaj în Europa”

Partenerii noștri