Netanyahu susține că Israelul va anexa părți din Cisiordania, în coordonare cu SUA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că, în cazul în care va fi reales, va extinde suveranitatea israeliană asupra văii Iordanului și regiunii aflate la nord de Marea Moartă, în coordonare cu Statele Unite, informează publicația Haaretz, citată de Mediafax.
„Îmi anunț astăzi (marți, n.red.) intenția de a impune, după formarea noului guvern, suveranitatea israeliană asupra Văii Iordaniei și nordul Mării Moarte”, a declarat Netanyahu, descriind zona drept "frontiera de est a Israelului".
„Din respect pentru președintele Trump și din respect pentru prietenia noastră, voi aștepta cu impunerea suveranității până la dezvăluirea planului politic al președintelui", a afirmat Netanyahu.
„Atât cât este posibil, vreau să impun suveranitatea în comunități și alte zone în coordonarea maximă cu Statele Unite," a adăugat liderul israelian.
Pe data de 17 septembrie sunt programate noi alegeri legislative în Israel, la doar șase luni după scrutinul precedent, în urma căruia Netanyahu nu a reușit să formeze un guvern.
Israelul a ocupat Cisiordania în urma unui conflict cu țările vecine în anul 1967. Cea mai mare parte a comunității internaționale consideră drept ilegale coloniile israeliene din Cisiordania, o regiune locuită astăzi de aproape 3 milioane de palestinieni și peste 400.000 de israelieni, potrivit unor estimări ale organizației Peace Now.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News