Live

NATO va construi un centru spațial în Germania. Ce planuri are Alianța pentru posibilele confruntări de pe orbita Pământului

Data actualizării: Data publicării:
Baza aeriană Ramstein din Germania, folosită de NATO. Foto: Alexander Scheuber/ Getty Images

Statele membre NATO sunt pregătite să anunțe crearea unui centru spațial în cadrul Centrului de comandă al Forțelor Aeriene din Ramstein, Germania, potrivit relatărilor din presă. Această facilitate ar monitoriza, iar în timp probabil că ar și proteja, sateliții aliați, potrivit Deutsche Welle.

Miniștrii de apărare din cele 30 de state NATO plănuiesc să anunțe, joi, construcția unui nou centru spațial, scriu agenția de presă dpa și Süddeutsche Zeitung.

Potrivit relatărilor, baza s-ar alătura Centrului de comandă al Forțelor Aeriene din Ramstein, în statul german Renania-Palatinat, și ar servi mai presus de toate ca un centru de coordonare pentru observații spațiale.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se așteaptă ca miniștrii de apărare să fie de acord cu planul, înainte de întâlnirea de joi. De asemenea, el a avertizat în privința “militarizării spațiului”, precizările fiind în completarea comentariilor similare făcute de acesta la sfârșitul anului trecut.

“Sistemele satelitare ne mențin lumea în mișcare în moduri în care mulți oameni de-abia realizează. Comerțul, prognozele metorologice, telefoanele mobile și sistemul bancar depind toate de sateliți. Spațiul este de asemenea esențial pentru NATO, inclusiv pentru abilitatea noastră de a naviga, de a acumula informații, de a comunica și de a depista lansările de rachete. Așa că este important ca alianța să aibă o cunoaștere bună privind ceea ce se întâmplă în spațiu, ca să continuăm să avem acces de încredere la serviciile spațiale, iar ca alianța să își mențină un avantaj tehnologic”, a declarat Stoltenberg pentru DW în Bruxelles.

Centrul ar urma să adune informații despre posibile amenințări asupra sateliților. Este de asemenea o posibilitate ca centrul spațial să fie dezvoltat în continuare ca un centru de comandă pentru măsuri defensive.

“Comunicațiile rapide, eficiente și sigure sunt esențiale pentru trupele noastre. Mediul din spațiu s-a schimbat în mod fundamental în ultimul deceniu. Spațiul devine mai aglomerat și competitiv cu sute de noi sateliți care se adaugă în fiecare an. Și sateliții sunt din ce în ce mai vulnerabili. Unele națiuni - inclusiv Rusia și China – dezvoltă sisteme anti-satelit care ar putea să orbească, dezactiveze sau să doboare staeliți și să creeze resturi periculoase în orbită”, a spus Stoltenberg.

Pregătiri pentru o nouă “zonă a confruntărilor”

Potrivit informațiilor obținute de dpa, NATO mai plănuiește dezvoltarea unui think tank pentru activități spațiale. Două posibile locații pentru această instituție sunt orașul german Kalkar, în Renania de Nord-Westfalia, sau Toulouse, în Franța.

Pe măsură ce dependența zilnică de sateliți s-a mărit, îngrijorările privind atacurile împotriva aparaturii a crescut. Un atac împotriva anumitor sateliți ar putea cauza pagube considerabile pe teren, paralizând rețelele de comunicații și alte infrastructuri esențiale. Forțele militare se bazează de asemenea pe sateliți pentru comunicare, navigație și supraveghere.

Propunerea ar permite NATO să ceară aliaților să furnizeze comunicații satelitare sau imagini pentru a asista la operațiuni. Totodată, subiectul a mai dus la discuții intense în cadrul alianței privind ce tipuri de atacuri, din sau în spațiu, ar putea declanșa Articolul 5, care este pactul NATO pentru apărare colectivă.

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat planul de construire a centrului spațial de comandă militară în iulie 2019, spunând că spațiul este “o nouă zonă a confruntărilor”.

Aproximativ 2.400 de sateliți orbitează Pământul, dintre care 60% aparțin celor 30 de țări sau companii din NATO. Mai mult, aproape jumătate de milion de bucăți de deșeuri spațiale reprezintă de asemenea o amenințare.

Pe lângă Statele Unite, alte țări precum Rusia, China și India au dezvoltat capabilitățile lor spațiale în ultimii ani. Rusia a desfășurat diverse teste pentru rachete anti-satelitare, în vreme ce India a lansat cu succes un satelit, ca mai apoi să lanseze o rachetă anti-satelit.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri