Live

Monumentul dedicat celor 130 de persoane ucise la Paris, în 2015, considerat „pornografic”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Primăria Parisului

„Buchetul cu lalele”, sculptura gigant dedicată victimelor atacurilor teroriste de la Paris, din noiembrie 2015, este criticată de oameni importanți din Franța. Unii parizieni consideră monumentul ca fiind „grotesc” și chiar „pornografic”.

Sculptura care arată un buchet de baloane-lalele a fost dezvelită vineri, în apropiere de bulevardul Champs-Elysées, și este un cadou al artistului american Jeff Koons. Potrivit acestuia, florile reprezintă simbolul iubirii și ar trebui să simbolizeze sprijinul și solidaritatea poporului american pentru francezi.

Însă creația sa în stil kitsch i-a divizat pe francezi, relatează BBC. Unii consideră că nu ar fi flori, ci bezele sau chiar părți „rușinoase” ale corpului uman.

Monumentul a fost dedicat atacurilor teroriste care au avut loc în noiembrie 2015 în capitala Franței, când mai mulți teroriști au deschis focul în clubul Bataclan, la un stadion de fotbal și în câteva baruri. 130 de persoane au fost ucise, iar alte câteva sute au fost rănite.

Foto: Primăria Parisului

„Eu, ca locuitor al New York-ului, am trecut prin experiența atacurilor de pe 11 septembrie și prin depresia care a cuprins orașul”, a spus Jeff Koons despre sculptura de 12 metri înălțime, precizând că 80% din banii câștigați din vânzarea drepturilor de autor vor ajunge la familiile victimelor.

Rămâne de văzut câți bani se vor strânge, asta deoarece unii parizienii au considerat creația ca fiind „îngrozitoare”, „grotescă” și „pornografică”.

„11 anusuri colorate înălțate pe tulpini”, a scris filosoful Yves Michaud, care a adăugat că sculptura i se pare „una pornografică”.

Gilles Brandet a scris pe Twitter că lucrarea „le ia ochii filistinilor” și a adăugat: „Kitsch-ul neo-pop al lui Jeff Koons stârnește o totală lipsă de curiozitate”.

Rosa, o altă utilizatoare de Twitter, a adăugat că parizienii vor crede că „lalelele sunt niște bezele colorate imense”.

Gazetarul Eric Naulleau a spus că „impozantul buchet de lalele este îngrozitor”.

Pe de altă parte, unii dintre francezi au spus că sculptura este „drăguță” și că este „un cadou dăruit cu drag”.

Patricia Correia, a căreia fiică a fost ucisă în Bataclan, a spus că monumentul este „un foarte puternic testament” al relațiilor franco-americane și că pentru ea „reprezintă culorile vieții”.

Anne Hidalgo, primarul Parisului, a declarat la dezvelirea sculpturii că „este un cadou frumos” și „un puternic simbol al libertății și prieteniei”.

Jeff Koons este un artist american în vârstă de 64 de ani, care a provocat controverse prin lucrările sale colorate din oțel. De asemenea, multe lucrări ale sale sunt considerate vulgare. Totuși, el deține recordul pentru cea mai valoroasă lucrare vândută a unui artist în viață, creația sa „Iepurele” fiind vândută în luna mai la licitație pentru 91,1 milioane de dolari.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Partenerii noștri