Exclusiv Mînzatu, comisar european: Portofoliul social include 20% din bugetul UE. Era timpul ca România să aibă o astfel de influență
Roxana Mînzatu, desemnată marți de Ursula von der Leyen comisar european, vicepreședinte executiv al noii Comisii Europene pentru portofoliul social, care include competențe și forța de muncă a UE, a declarat, la Digi24, că politicile pe care le va gestiona în cadrul noului colegiu de comisari au alocate 20% din bugetul multianual al UE. De asemenea, ea a subliniat importanța acestui portofoliu care i-a fost alocat comisarului european desemnat din partea României, dând exemple de programe deja implementate în țară. „Este un succes pe care ar trebui să-l celebrăm și un efort pe care Guvernul l-a făcut, premierul Ciolacu, toți cei care au activat în mediul european. Era timpul ca România să aibă o astfel de influență”, a mai spus europarlamentarul PSD.
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
Romașcanu, PSD, după anunțul primarului Capitalei: Avem doar la USR doi candidați
Liderii coaliției proeuropene s-au întâlnit pentru o nouă rundă de negocieri
PSD-PNL-USR-UDMR au o nouă rundă de negocieri. Neînțelegeri privind împărțirea ministerelor
Kelemen Hunor spune că PSD e îndreptățit să dea prim-ministrul în noul Guvern. Ce crede despre ideea unei rotații a premierilor
PSD-PNL-USR-UDMR încep negocierile pentru formarea unui nou Guvern
PSD cere funcția de premier în viitorul Executiv
Crin Antonescu, după anularea alegerilor: „Decizia de azi e preferabilă unei eventuale invalidări a rezultatului”
„Am lucrat în zona finanțărilor europene și în zona politicii de coeziune. Portofoliul social, pentru că vorbim de Europa socială, cea pe care va trebui să o păstoresc în tot acest demers pentru competitivitatea Europei. Portofoliul social include gestionarea a 20% din bugetul multianual al UE. Ne uităm în primul rând la Fondul social european Plus (FSE+), care are 143 de miliarde de euro, anvelopă la nivel european.
În România, avem exemple concrete de intervenții deja realizate, voucherele Sprijin pentru România de 250 de lei, cardurile pentru energie, programul Star-Up Nation, intervenție pe zona analizelor medicale gratuite, pe screening-uri ș.a.m.d.
Fondul social pentru climă – un instrument de finanțare nou la programarea căruia se lucrează pentru a sprijini persoanele vulnerabile în tot ceea ce înseamnă tranziția către o economie verde, către o energie verde. Vom începe să le implementăm undeva din 2026. Aici avem o alocare de 65 de miliarde de euro, la care se adaugă și contribuțiile statelor membre.
De asemenea, în portofoliul meu va intra și programul atât de cunoscut, emblematic la nivel european, Erasmus, care are și el o alocare de 26 de miliarde de euro.
Mai sunt și mici alte instrumente de finanțare.
Nici n-am avut timp să văd toate reacțiile (din mediul politic – n.red.). Sunt la Strasbourg și am avut și activități în plen și discuții cu mass-media.
Suntem importanți, atât noi, românii, în această construcție europeană, dar și portofoliul social. Nu se poate vorbi de relansarea competitivității economice fără a investi în lucrători, în calitatea activităților, dar și în relațiile de muncă și climatul la locul de muncă. Nu se poate vorbi de competitivitate, dacă nu ai o protecție socială adecvată, nu se poate vorbi de competivitate dacă nu te uiți la competențele necesare pentru piața muncii, care este într-o mare dinamică, și dacă nu reușim să acoperim deficitul de forță de muncă, să atragem talente, să lucrăm mai mult pe zona de tineri, unde avem un șomaj atât de ridicat. Tinerii ar putea fi integrați pe piața muncii pentru a acoperi o parte din deficit. Sunt toate competențe esențiale.
Pentru care Europă ne luptăm? Care Europă vrem să fie mai competitivă? Cea a oamenilor! Pentru această realitate lucrăm împreună în Colegiu. România este parte importantă în acest Colegiu și prin poziția de vicepreședinte. Este un succes pe care ar trebui să-l celebrăm și un efort pe care Guvernul l-a făcut, premierul Ciolacu, toți cei care au activat în mediul european. Era timpul ca România să aibă o astfel de influență. Niciun comisar nu va putea activa fără componenta socială”, a declarat Roxana Mînzatu la Digi24.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News