Live

Marea Britanie se răzgândește în privința purtării măștii de protecție în școli. Care sunt noile reguli

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Guvernul britanic a revizuit reglementările în ceea ce priveşte portul măştilor în şcolile din Anglia, provocând noi critici pe tema gestionării epidemiei cu noul coronavirus, informează AFP, potrivit Agerpres. Inițial, executivul a afirmase că această măsură nu este necesară, iar acum își nuanțează poziția.

În zonele unde transmiterea virusului este ridicată, adulţii şi elevii trebuie de acum înainte să poarte mască atunci când se deplasează în interiorul unităţilor de învăţământ. Portul măştii nu va fi obligatoriu în sălile de clasă, unde se estimează că riscurile sunt mai mici.

În restul ţării, guvernul nu recomandă portul măştii, dar lasă unităţile să decidă „dacă acestea consideră că este adecvat pentru situaţia lor particulară”, a precizat Ministerul Educaţiei într-un comunicat publicat marţi seară.

Această schimbare de poziţie are la bază recomandările OMS exprimate vineri în favoarea portului măştii de la vârsta de 12 ani, ca măsură împotriva transmiterii virusului şi intervine la o zi după o decizie similară luată în Scoţia, fiecare entitate care aparţine Regatului Unit având competenţe în materie de educaţie.

Directorii unităţilor şcolare au insistat pentru utilizarea măştii, susţinuţi de Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie şi de sindicatele din educaţie.

Cu toate acestea, măsura nu-i mulţumeşte nici pe laburişti, care estimează că portul măştii ar trebui să fie generalizat în spaţiile comune ale şcolilor, nici pe o parte dintre deputaţii conservatori.

„Este imposibil să înţelegem de ce acest lucru nu a fost făcut mai devreme”, a spus un deputat conservator citat sub acoperirea anonimatului de The Times. „Este fiasco după fiasco, schimbare după schimbare”, a spus acesta cu regret.

Un alt deputat conservator, Marcus Fysh, a estimat că guvernul „se înşală complet”. „Măştile ar trebui să fie interzise în şcoli”, a scris acesta pe Twitter.

Această schimbare vine după cea referitoare la notarea examenelor, anulate anul acesta din cauza coronavirusului, o controversă care a dus la demisia directorului Ofqual, instituţia care reglementează examenele.

Aceste controverse au subminat credibilitatea ministrului educaţiei, Gavin Williamson. După ce a oferit asigurări în urmă cu doar câteva zile că măştile nu sunt necesare, acesta şi-a justificat decizia afirmând că guvernul „respectă recomandările ştiinţifice şi medicale cele mai recente”.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană avertizează că purtarea măştii ar putea redeveni necesară, iar reuniunile să fie limitate

Masca ar putea deveni iar obligatorie. OMS avertizează că în Europa cresc brusc cazurile de COVID

O judecătoare din SUA a anulat obligaţia de purta mască în transportul public

Verdict aspru pentru Boris Johnson în concluziile investigației Partygate. Raportul critică „judecata slabă” a premierului

Partenerii noștri