Live

Marea Britanie: Autoritățile iau în considerare plătirea oamenilor care se autoizolează la domiciliu

Data actualizării: Data publicării:
Persoană izolată la domiciliu. Foto: GettyImages

Autorităţile din Marea Britanie le-ar putea oferi cetăţenilor englezi 500 de lire dacă au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus, într-o revizuire generală a schemei de susţinere pe timpul perioadei de autoizolare, informează The Guardian, citat de Mediafax.

Propunerea vine după ce un sondaj realizat de guvern a scos la iveală că doar 17% dintre persoanele cu simptome efectuează testul de COVID-19, temându-se că un rezultat pozitiv le-ar putea tăia semnificativ din venituri.

Sistemul reprezintă în prezent „soluţia preferată” a Departamentului de Sănătate şi Asistenţă Socială (DHSC) şi ar putea costa 453 de milioane de lire pe săptămână, de 12 ori mai mult decât schema actuală. Lunar, suma ar ajunge la două miliarde de lire.

Programul lansat în urmă cu patru luni de prim-ministrul Boris Johnson a fost aspru criticat întrucât numărul oamenilor care nu îşi permit să se autoizoleze este extrem de mare, aceştia fiind puşi să aleagă dacă doresc să răspândească boala sau să îşi piardă din salariu.

Momentan, doar oamenii cu venituri mici şi care nu pot lucra de acasă sunt eligibili pentru cele 500 de lire

Mai mult, un sondaj efectuat de DHSC arată că doar unul din patru oameni s-a conformat în totalitate legii din momentul în care a intrat în izolare.

Momentan, doar oamenii cu venituri mici şi care nu pot lucra de acasă sunt eligibili pentru cele 500 de lire din cadrul programului de testare, monitorizare şi susţinere (TTSP), care nu include comercianţii cu amănuntul, liber profesioniştii, părinţii ai căror copii trebuie să se autoizoleze şi o mulţime de întreprinderi mici.

Marea Britanie este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte programele de vaccinare anti-coronavirus, cu 5,4 milioane de doze administrate până pe 21 ianuarie, potrivit datelor colectate de Bloomberg.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Partenerii noștri