Live

Kaikia, operele de artă care se transformă în lemn de foc. UE plătește proprietarii pentru asta

Data actualizării: Data publicării:
Kaikia, vechile bărci grecești din lemn, sunt pe cale de dispariție Foto: captura TV

În Grecia, o tradiţie de secole e pe cale de dispariţie. Bărcile din lemn pentru pescuit, cunoscute drept „kaikia”, sunt sinonime cu insulele greceşti. Construirea acestor bărci e un meşteşug transmis prin generaţii şi e o moştenire de care grecii sunt foarte mândri. Însă guvernul grec şi Uniunea Europeană îi plătesc pe proprietarii acestora să transforme ceea ce mulţi văd drept opere de artă în lemn de foc. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 18:30.

Constructori de bărci ca Dimitris Morakis se tem că în curând „kaikia” vor dispărea definitiv de pe ţărmurile Greciei. Sunt o privelişte familiară pentru cei care şi-au petrecut vacanţa în Grecia: coloratele bărci „kaikia” pentru pescuit. Dar aceste bărci tradiţionale pot fi văzute tot mai rar. Uniunea Europeană îi plăteşte pe pescari cu bani gheaţă dacă-şi duc „kaikia” la casat.

Dimitris Morakis e ultimul constructor de bărci de pe insula Chios. Acum trebuie să distrugă toate bărcile pe care le-a construit în ultimele decenii. Altfel, pescarii nu-şi vor primi subvenţia. Morakis e consternat.

Dimitris Morakis, constructor de bărci: „Mă gândesc la toată energia pe care am pus-o în ele. La ce a însemnat asta pentru mine în decursul anilor. Şi acum, trebuie să le distrug. Sunt trist. Mi se rupe inima. Însă adevărata problemă e că pescarii sunt puşi în această situaţie foarte proastă”.

100.000 de euro pentru o barcă

Adonis Kastanias are un restaurant cu specific pescăresc. Şi el a renunţat la barca lui, anul trecut. Impozitele pentru ea erau tot mai mari, iar peştele prins era tot mai puţin. I-a fost greu să ia această hotărâre, dar cel puţin a primit 100 000 de euro pentru barcă. Acum, trebuie să-şi cumpere din altă parte peştele pentru restaurant. Şi încă îi e dor de barca lui.

Adonis Kastanias, proprietar de restaurant: „A fost greu. N-am vrut să-mi distrug barca. Ba chiar aş fi dat bani ca s-o păstrez şi să plimb turişti cu ea printre insule. Însă Ministerul Agriculturii n-a fost de acord. N-am avut nicio şansă”.

Naţiunile Unite numesc Marea Mediterană „marea cea mai afectată de pescuit excesiv din lume”, deşi pentru acest lucru nu se poate da vina pe „kaikia”. Guvernul grec ar dori ca bărcile să fie folosite pentru transportarea turiştilor. Însă acest lucru nu e viabil din punct de vedere financiar pentru pescari.

Nikos Antonoglou, Ministerul Dezvoltării Rurale şi Alimentaţiei: „Noi vrem să salvăm bărcile tradiţionale din lemn. Pentru asta, însă, Uniunea Europeană trebuie să schimbe liniile directoare. Dacă le foloseşti pentru turism, aduc mult mai puţini bani. Însă stimulentele financiare ar trebui să fie la fel ca pentru casarea lor”.

Soluția pentru păstrarea bărcilor

Un muzeu dedicat bărcilor „kaikia” e în curs de construire pe insula Samos. Ministerul grec al Culturii a salvat 20 de bărci vechi. Toate făcute cu dragoste, de mână.

Kostas Damianides e arhitect şi expert în tradiţiile greceşti de construire a bărcilor. El luptă pentru păstrarea vechilor bărci. Tot mai mulţi oameni - inclusiv din cadrul guvernului - spun acum că bărcile „kaikia” trebuie protejate ca moştenire culturală în curs de dispariţie.

Kostas Damianides, arhitect: „Trebuie să păstrezi lucruri din trecut şi să salvezi amintiri, să ne salvezi rădăcinile. La noi, construirea de bărci e parte integrantă din cultura noastră. Trebuie să găseşti moduri de a le păstra, de a le da un viitor. De a le face să trăiască pentru viitor, pentru generaţia tânără”.

Dimitris Morakis predă şi cursuri de construire a bărcilor şi are ca elevi şi tineri şi adulţi. I-ar plăcea, de asemenea, să aibă un ucenic. Morakis nu poate accepta faptul că moştenirea maritimă greacă e pe cale de dispariţie. Şi a găsit o portiţă care poate funcţiona ca măsură temporară. În loc să distrugă bărcile complet, le dezmembrează pentru a le face de nefolosit.

Dimitris Morakis, constructor de bărci: „Am dezasamblat bărcile în trei părţi compomente, rămase intacte. Un constructor bun le-ar putea reasambla. Poate că vor veni nişte tineri care le vor vrea. Cine ştie?”

Cât timp bărcile „kaikia” vor continua să fie casate, acest meşteşug va dispărea. Din acest motiv, constructorii greci de bărci fac apel la guvern pentru redeschiderea negocierilor cu Uniunea Europeană. Chiar dacă bărcile „kaikia” nu mai pot brăzda mările, ar putea măcar fi păstrate ca atracţie turistică.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Partenerii noștri