Live

Italia îşi închide porturile pentru navele cu migranţi din cauza epidemiei de COVID-19

Data publicării:
Foto: GettyImages

Porturile italiene nu pot fi considerate sigure din cauza epidemiei de COVID-19 şi nu vor permite navelor care au salvat migranţi să acosteze, relatează AFP, citată de Agerpres.

Decizia a fost luată marţi seara târziu, după ce o navă operată de organizaţia neguvernamentală germană Sea-Eye a salvat 150 de persoane în largul coastelor Libiei şi s-a îndreptat spre Italia.

Pe întreaga durată a stării sanitare de urgenţă la nivel naţional pe fondul propagării COVID-19, porturile italiene nu pot garanta condiţiile necesare pentru ca ele să fie catalogate şi definite ca locuri sigure", a decretat guvernul de la Roma.

Situaţia de urgenţă naţională urmează să expire în Italia la 13 aprilie, dar termenul ar putea fi prelungit.

Ordinul emis marţi a fost semnat de miniştrii de interne şi transporturilor, precum şi de ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, care provine dintr-un partid de stânga ce a susţinut întotdeauna campaniile pentru protecţia migranţilor şi operaţiunile caritabile.

După o relativă acalmie în ceea ce priveşte sosirile de migranţi din Africa, cifrele au început să crească din nou în primele două luni ale anului pentru a scădea brusc în luna martie, când Italia a fost lovită puternic de epidemia de COVID-19.

În total, 17.127 de persoane au decedat în Italia din cauza epidemiei generate de noul coronavirus, cel mai ridicat bilanţ al deceselor la nivel mondial, în timp ce 135.586 cazuri au fost confirmate de când s-a declanşat epidemia la 21 februarie.

Navele organizaţiilor neguvernamentale, care patrulează cu regularitate în largul coastelor libiene încercând să salveze migranţi de pe ambarcaţiunile fragile, se retrăseseră iniţial din Marea Mediterană la începutul crizei sanitare, dar nava Alan Kurdi a organizaţiei Sea-Eye a revenit în regiune săptămâna trecută.

Chiar şi atunci când viaţa în Europa aproape că s-a oprit, drepturile omului trebuie protejate, a scris organizaţia neguvernamentală respectivă marţi într-o postare pe Twitter, anunţând că a salvat 150 de persoane. În prezent, oaspeţii noştri au nevoie de un port sigur, spune acest ONG.

Într-o declaraţie separată, organizaţia a cerut Germaniei să primească migranţii.

Înainte de toate, nava circulă sub pavilion german, a declarat organizaţia, adăugând că Berlinul tocmai a reuşit să repatrieze 200.000 de cetăţeni blocaţi peste hotare din cauza coronavirusului.

Cu siguranţă, trebuie să fie de conceput şi posibil din punct de vedere uman trimiterea unui avion pentru 150 de persoane care caută protecţie în sudul Europei pentru a le evacua imediat, arată organizaţia neguvernamentală germană.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri