Live

Imunitatea de grup ar putea fi atinsă până la jumătatea lunii iulie. Comisar european: „Lumina de la capătul tunelului se vede”

Data publicării:
Imunitatea de grup ar putea fi atinsă până la jumătatea lunii iulie. FOTO: Getty Images

Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă "lumina de la capătul tunelului", în pofida celui de-al "treilea val" al noului coronavirus care continuă să se răspândească prin Europa, a declarat duminică într-o emisiune televizată comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Avem acum 52 de uzine care lucrează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte în Europa pentru a produce" vaccinuri împotriva COVID-19, a subliniat comisarul european, în cadrul emisiunii Grand jury difuzate pe posturile RTL-Le Figaro-LCI.

„Avem capacitatea de a produce şi livra pentru concetăţenii noştri europeni cele 360 de milioane de doze prevăzute până la finele trimestrului doi şi cele 420 de milioane necesare pentru a începe să vorbim despre acea imunitatea colectivă şi a o atinge”, a adăugat Breton.

Așa-numita imunitate de turmă, până la jumătatea lunii iulie

Thierry Breton a susţinut în cursul săptămânii trecute că Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până pe 14 iulie.

„Lumina de la capătul tunelului se vede”, a insistat comisarul european, care a mai apreciat că „mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a limita propagarea virusului şi în acelaşi timp să se vaccineze foarte substanţial”.

El a atenţionat că va trebui să se „treacă la o viteză superioară”, asigurând însă în acelaşi timp că „acum ştim că este posibil să facem acest lucru” în plan industrial.

Citiți și: UE schimbă regulile privind exporturile de vaccin. Decizia ar putea duce la noi tensiuni cu Marea Britanie

UE bănuieşte AstraZeneca că a avantajat Marea Britanie 

Comisarul european a reiterat în emisiune poziţia Comisiei în ce priveşte livrările de vaccin AstraZeneca, aflate în centrul unui diferend Londra-Bruxelles, spunând că „atât timp când AstraZeneca nu-şi îndeplineşte obligaţiile (faţă de UE), tot ce este produs pe teritoriul european este destinat europenilor”.

UE bănuieşte că laboratorul suedezo-britanic a avantajat Regatul Unit, în detrimentul blocului comunitar, menţionează France Presse.

Thierry Breton a mai susţinut, în acest context, că "britanicii sunt incapabili să-şi desfăşoare singuri politica de vaccinare" şi sunt "total dependenţi de UE", care au livrat Regatului Unit "20 de milioane de doze pentru a-i ajuta pe britanici", în timp ce Marea Britanie nu a produs "decât 10 milioane".

El a mai apreciat că guvernul lui Boris Johnson se confruntă cu o "problemă" de stocuri pentru administrarea celei de-a doua doze, explicând că, la fel ca în "fabula 'Greierele şi furnica', în loc să păstreze doza a doua, britanicii au preferat să o dea tuturor, fără rezerve".

Citiți și: În pragul unui război al vaccinurilor cu Marea Britanie, Uniunea Europeană dă vina pe AstraZeneca

UE grăbește autorizarea variantelor îmbunătățite de vaccinuri împotriva noilor tulpini

După ce a fost acuzată de lentoare în gestionarea pandemiei de coronavirus, UE grăbește autorizarea variantelor îmbunătățite de vaccinuri împotriva noilor tulpini. Comisia Europeană a introdus, miercuri, o măsură de accelerare a autorizării vaccinurilor adaptate împotriva variantelor virusului SARS-COV-2, autorizarea acestora urmând să se facă pe baza unui set mai mic de date suplimentare care trebuie depuse la Agenția Europeană pentru Medicamente.

Potrivit Comisiei Europene, pentru ca un vaccin să fie eficient împotriva mutațiilor sau variantelor virusului, ar putea fi necesară adaptarea substanțelor active ale unui vaccin existent împotriva COVID-19 care fost deja autorizat.

După ce a fost aprobată de CE, măsura va ajunge la Parlamentul European și la Consiliu în vederea examinării înainte de intrarea sa în vigoare.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Mi-ai distrus viața! Ești o mincinoasă”. A intrat în casă peste fosta sa soție și a pornit scandalul. Divorț de 60.000.000 €

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul tarifelor este iminent. Macron și Draghi: Europa, în pericol să devină o victimă colaterală a conflictului comercial SUA-China

Băncile europene se pregătesc de turbulențele în urma concurenței cu băncile americane, odată cu venirea lui Donald Trump

Viktor Orban spune că SUA „vor ieși din războiul din Ucraina”: „Trump va aduce schimbări, iar Europa trebuie să reacționeze”

Europa nu are suficiente arme și nici soldați pentru a se apăra în cazul unui război (Studiu)

Partenerii noștri