Live

Video Imagini șocante cu un bărbat care împinge o femeie în fața metroului din Bruxelles. Conductorul a oprit la timp

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Info Bruxelles/ Twitter

Un tânăr a împins o femeie în fața metroului din Bruxelles. Întâmplarea care se putea termina tragic a avut loc în stația Rogier din capitala Belgiei în jurul orei locale 19:45, vineri seara. Din fericire, garnitura de metrou s-a oprit exact înainte să poată lovi femeia.

Femeia a fost împinsă pe șine în timp ce metroul intra în stație, însă ea a fost ajutată rapid de către oamenii din jur să se ridice, a confirmat, pentru publicația Brussels Times, compania publică de transport STIB, care operează metroul.

„Conductorul a reacționat foarte bine, însă este în stare de șoc, precum și victima”, a declarat Guy Sablon, purtător de cuvânt pentru STIB.

Conductorul trenului a văzut persoana pe șine și a oprit exact la timp prin frânarea de urgență.

Imaginile de pe camerele de supraveghere îl arată pe cel care a împins-o pe femeie și care apoi a fugit. Alți oameni ce stăteau pe peron au ajutat-o pe femeie să se ridice de pe șine și să se urce înapoi.

Atât poliția cât și serviciile de urgență au fost sunate imediat să intervină. Victima și conductorul metroului au fost duse la spital și după ce au primit îngrijirile necesare li s-a permis să se întoarcă acasă.

Incidentul a dus la întreruperea circulației metrourilor între stațiile Elisabeth și Arts-Loi până la 20:15.

Făptașul a fugit imediat după ce a împins-o pe femeie, însă a fost între timp arestat, a confirmat biroul procurorului general de la Bruxelles sâmbătă dimineață.

„Mulțumită imaginilor cu suspectul distribuite serviciilor de poliție, el a fost interceptat la câteva minute după, în timp ce era în stația de metrou De Brouckère”, a declarat purtătoarea de cuvânt Sarah Durant.

Ca urmare a interogării, tânărul a fost pus la dispoziția procurorului general din Bruxelles, care a cerut ca un mandat de arestare să fie emis pentru tentativă de omor. „Magistratul care examinează cazul va lua o decizie în termenul limită de 48 de ore”, a mai spus Durant.

Între timp, ancheta este în desfășurare pentru a determina exact circumstanțele evenimentelor și motivația suspectului.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Iohannis, la Summitul UE – Balcanii de Vest: Contextul geopolitic impune „solidaritate şi unitate din partea partenerilor like-minded”

Preşedinta Georgiei critică reacția lentă a Europei și îi cere să susțină „apelul la noi alegeri”: „Georgienii încă așteaptă”

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Partenerii noștri