Guvernul din Cehia plafonează preţul energiei pentru marile companii, la nivelul celui pentru gospodării şi firme mai mici
Guvernul ceh a aprobat miercuri plafonarea preţurilor electricităţii şi gazelor naturale pentru marile companii la nivelul preţurilor pentru gospodării şi firme mai mici, care sunt deja în vigoare, a anunţat ministrul Industriei şi Comerţului, Jozef Sikela, transmite Reuters.
Preţul va fi stabilit la cinci coroane cehe (0,2192 dolari) per kilowatt oră (KWh) la electricitate şi 2,5 coroane cehe pentru kilowatt oră la gaze naturale, excluzând TVA, şi se va aplica la 80% din consumul anterior, pentru a încuraja economisirea.
Economia cehă este puternic dependentă de industrie şi de exporturi, care în principal merg către ţara vecină Germania, dar şi alte state membre UE. Companiile au cerut plafonarea preţurilor pentru a evita să fie dezavantajate faţă de concurenţii străini care se bucură de ajutor, de exemplu programele adoptate de Guvernul de la Berlin.
jutorul, care va fi acordat de la începutul anului viitor, este în linie cu reglementările UE privind concurenţa, a declarat Sikela, adăugând că planul trebuie notificat Comisiei Europene.
Ministrul ceh de Finanţe, Zbynek Stanjura, a explicat că ajutorul a fost plafonat la nivelul maxim permis în UE, de patru milioane de euro per companie.
„Este un lucru pozitiv că toţi antreprenorii vor avea aceleaşi condiţii şi sunt încrezători că firmele vor supravieţui într-un an 2023 dificil şi vom avea în continuare cea mai scăzută rată a şomajului din UE”, a declarat Stanjura.
Măsura va fi finanţată din taxa specială impusă companiilor energetice şi băncilor, deja aprobată, precum şi din plafonarea veniturilor companiilor care produc electricitate, a adăugat ministrul ceh de Finanţe, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Agenţia cehă de presă CTK a anunţat că Executivul de la Praga se aşteaptă ca plafonarea preţurilor pentru toţi clienţii să coste până la 170 de miliarde de coroane cehe.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News