Live

Guvernul Boris Johnson pregăteşte amânarea Brexit dacă nu se ajunge la un acord cu UE

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Guvernul de la Londra va solicita amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se ajunge la un acord pe tema Brexit, arată documente guvernamentale britanice prezentate unei instanţe judiciare, deşi premierul Boris Johnson a anunţat public posibilitatea ieşirii fără acord, potrivit Mediafax.

Consilierii juridici ai Guvernului au transmis unei instanţe din Scoţia că va fi aplicată Legea Benn, care prevede amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se ajunge la un acord formal privind Brexit.

Conform documentelor guvernamentale, Guvernul Boris Johnson va solicita amânarea Brexit dacă nu se ajunge la niciun acord cu UE până pe 19 octombrie, informează postul Sky News şi publicaţiile The Independent şi Scotsman.com.

Conţinutul documentelor intră în contradicţie cu poziţia publică a premierului Boris Johnson, care a afirmat în mai multe rânduri că va retrage Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu ori fără un acord Brexit. Camera Comunelor a adoptat o lege (numită Legea Benn), prin care blochează producerea Brexitului fără acord.

Premierul Boris Johnson speră să îi convingă pe liderii Uniunii Europene să accepte noile sale propuneri privind Brexit. Boris Johnson a formulat propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene. "Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (...) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşirii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei. Propunerile oferă menţinerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziţie, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă, permiţând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Marea", a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Boris Johnson, dat afară din platoul unei emisiuni TV: În loc să vorbească despre alegerile din SUA, își lăuda cartea de memorii

Brexitul a costat-o pe Marea Britanie 24 de miliarde de lire sterline, plus alte datorii de miliarde de euro

Partenerii noștri