Live

Grecia prelungește carantina și adaugă o nouă regulă pentru intrarea în țară. MAE explică ce trebuie să știe românii

Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Toate persoanele care vor intra în Republica Elenă începând de vineri până pe 7 ianuarie 2021, pe la frontierele terestre, aeriene sau maritime, vor fi obligate să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de trei zile, a informat, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, această măsură este adăugată la celelalte condiţii care sunt deja în vigoare, respectiv obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat, completarea formularului PLF şi, în cazul intrărilor pe la frontierele rutiere, efectuarea unui test rapid, cu rezultat imediat.

Măsurile vin în contextul în care starea de carantină (lockdown) a fost prelungită în Grecia, până la data de 7 ianuarie, pe fondul eforturilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, scrie Agerpres.

Totodată, conform noilor prevederi legislative, conducătorii auto de transport internaţional de mărfuri sunt exceptaţi de la obligativitatea autoizolării dacă se află în tranzit sau dacă preiau marfă din Republica Elenă şi părăsesc imediat teritoriul acestui stat.

În situaţia în care preluarea mărfii are loc la mai multe zile după sosirea în Grecia, transportatorul are obligaţia de a intra în autoizolare până la momentul plecării sau până la expirarea perioadei de trei zile.

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic anterior deplasării în străinătate şi să respecte cu stricteţe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că se poate solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă, totodată, consultarea paginilor de internet atena.mae.ro, salonic.mae.ro/, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE: Nouă cetăţeni români evacuaţi din Mayotte, după ciclonul Chido, cu o aeronavă a forţelor aeriene franceze

MAE nu a fost notificat cu privire la prezența unor români printre victimele atacului de la Magdeburg

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Partenerii noștri