Live

Grecia a anunțat când va redeschide restaurantele

Data actualizării: Data publicării:
Grecia, Corfu FOTO: Getty Images

Secretarul de stat elen George Gerapetritis a anunțat miercuri că restaurantele din Grecia se vor redeschide la începutul lunii mai, înainte de începerea sezonului turistic. 

Grecia, care s-a descurcat relativ bine în timpul primului val al pandemiei de coronavirus, a fost nevoită să înăsprească restricţiile la sfârşitul anului trecut pentru a combate înmulţirea cazurilor, spitalele din jurul Atenei şi din oraşul Salonic din nordul ţării fiind excedate.

Mai mult de jumătate din totalul noilor cazuri zilnice sunt reportate în această regiune.

„Intenţia noastră este de a avea o deschidere coordonată a restaurantelor după Paşte”, a spus oficialul la postul de televiziune ERT, adăugând că se va putea lua masa în exterior, scrie Agerpres.

Guvernul a început distribuirea masivă a unor kituri de testare acasă în această lună pentru a redeschide liceele şi unele servicii, în contextul în care îşi doreşte ca situaţia să fie măcar parţial sub control până la începerea sezonului turistic la 14 mai.

Autorităţile sanitare au raportat marţi 3.789 de cazuri zilnice de infectare cu coronavirus şi 87 de decese. Bilanţul total este de 320.629 de infectări şi 9.627 de decese.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Partenerii noștri