Live

Amendă pentru Google de 500 de milioane de euro, în Franţa, pentru încălcarea drepturilor de copyright

Data actualizării: Data publicării:
Google News, programul de ştiri operat de Google. Foto: Profimedia Images

Consiliul Concurenţei din Franţa a amendat Google cu 500 de milioane de euro, după ce gigantul tech american nu a respectat o decizie cu privire la plătirea editorilor de conţinut şi a agenţiilor de ştiri pentru utilizarea conţinutului lor pe platforma Google, informează AFP.

Google, o divizie a grupului Alphabet Inc., a ignorat o decizie din luna aprilie 2020 prin care i se cerea să negocieze „cu bună credinţă” cu editorii de presă şi agenţiile de ştiri pentru a afişa părţi din articolele lor pe serviciul Google News.

„Sancţiunea de 500 milioane de euro ia în calcul gravitatea excepţională a încălcărilor observate precum şi faptul că atitudinea Google a condus la noi întârzieri în aplicarea legii”, a declarat preşedintele Autorităţii pentru concurenţă din Franţa, Isabelle de Silva. Aceasta a adăugat că este vorba despre cea mai mare amendă acordată până acum de Autoritatea pentru concurenţă din Franţa pentru nerespectarea uneia dintre deciziile sale.

Gigantul american are acum la dispoziţie două luni pentru a veni cu propuneri pentru a despăgubi editorii şi agenţiile de presă pentru utilizarea conţinutului lor, în caz contrar fiind pasibil de o amendă de până la 900.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere, informează Agerpres.

Disputa dintre Google şi proprietarii de ziare şi agenţiile de presă este una de durată. Editorii europeni cer de peste un deceniu organismelor de reglementare să contracareze puterea Google, care i-a permis să atragă venituri din publicitate în valoare de miliarde de euro. În anul 2019 au fost înregistrate plângeri în Franţa de către grupuri reprezentând ziare şi reviste precum şi agenţia de presă France-Presse.

În ianuarie 2021, Google acceptase să plătească redacţiile şi site-urile de ştiri din Franţa pentru utilizarea conţinutului aestora, o premieră în Europa. Alphabet Inc, compania mamă a Google, a încheiat un acord în acest sens cu o asociaţie a presei franceze, la câteva luni după ce Consiliul Concurenţei din Franţa solicitase companiei americane să plătească pentru conţinutul utilizat.

Prin respectiva înţelegere, încheiată de către Alphabet Inc. (Google) cu Alliance de la presse d'information générale (Alianţa Presei pentru Informare Generală -APIG) din Franţa, se încerca găsirea unei modalităţi de plată pentru remunerarea presei franceze de către gigantul Tech american, cu titlul de drepturi conexe.

În urmă cu o lună, Google că nu va mai face abuz de poziţia sa dominantă în reclamele de pe internet, după ce Franţa a amendat compania cu 220 de milioane de dolari.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe

Guvernul SUA vrea să oblige Google să vândă browserul Chrome. Procesul istoric ar putea încheia monopolul deținut de gigantul tech

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Partenerii noștri