Live

„Golfgate”. Un comisar european prezintă scuze pentru că a încălcat restricțiile legate de coronavirus

Data publicării:
Foto: Phil Hogan/ Facebook

Comisarul european pentru comerţ, irlandezul Phil Hogan, a prezentat scuze din nou duminică pentru că a participat la un dineu de gală prin care s-au încălcat restricţiile sanitare legate de noul coronavirus, un scandal în urma căruia au apărut şi voci care i-au cerut demisia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Presa a botezat acest scandal „Golfgate”.

Îmi prezint fără rezerve scuzele pentru că miercuri seară a luat parte la un dineu al clubului de golf al Oireachtas (legislativul irlandez - n.r.)”, a precizat Hogan într-un comunicat.

Recunosc că acţiunile mele au afectat poporul irlandez şi regret profund”, a adăugat el.

Dineul, organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de către clubul de golf al parlamentului irlandez şi la care au participat 82 de invitaţi, a declanşat un scandal şi a dus la mai multe demisii, printre care şi cea a ministrului irlandez al agriculturii, Dara Calleary.

Premierul irlandez Micheal Martin şi vicepremierul Leo Varadkar i-au cerut sâmbătă lui Hogan să ia în considerare o demisie şi au anunţat convocarea parlamentului.

Duminică, Hogan a precizat că a discutat cu cei doi şi că le-a ascultat cu „atenţie” opiniile, spunând că le respectă.

Am informat-o pe preşedinta Comisiei Europene (Ursula von der Leyen - n.r.) despre toate aceste chestiuni în ultimele zile", a adăugat Hogan.

Preşedinta urmăreşte situaţia îndeaproape. Ea i-a cerut comisarului Hogan să furnizeze un raport complet, cu detaliile evenimentului. Este important să fie stabilite faptele cu minuţiozitate pentru a evalua cu atenţie situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Dineul în cauză a avut loc la o zi după o decizie a autorităţilor irlandeze de a înăspri restricţiile privind reuniunile, interzicând reuniunile de peste şase persoane în interior. Poliţia irlandeză a anunţat vineri deschiderea unei anchete pentru „încălcări” ale legislaţiei.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri