Live

Giuseppe Conte: Italia, România şi Portugalia au sarcina de a formula o propunere privind bugetul UE

Data actualizării: Data publicării:

Italia, România şi Portugalia au primit sarcina de a elabora o propunere pentru viitoarele negocieri pe tema bugetului multianual al Uniunii Europene, a declarat premierul italian, Giuseppe Conte, după summitul de la Bruxelles, care s-a încheiat fără acord, informează RAI News şi Agenzia Nova, citate de Mediafax.

„Astăzi decidem care sunt politicile europene pentru următorii şapte ani. Este clar că, dacă vrem o Europă mai ambiţioasă, mai ecologică, mai digitală, cu mai multe investiţii, cu o creştere economică mai mare, cu un grad mai mare de ocupare profesională, dacă vrem o Europă care să ofere subvenţiile necesare pentru activităţile agricole aflate în dificultate, dacă vrem o Europă care să ofere posibilitatea de diminuare a discrepanţelor dintre zonele mai avansate şi cele rămase mai în urmă, (...) atunci înseamnă că trebuie să oferim instrumentele financiare adecvate şi corelate cu obiectivele pe care le urmărim. În acest context, nu am ajuns la un acord. Pentru că nu acceptăm o Europă care să renunţe la ambiţia de a continua politicile anunţate”, a declarat Giuseppe Conte.

Italia a primit mandatul, împreună cu România şi Portugalia, de a elabora o contrapropunere în conformitate cu acest plan ambiţios. Este mult de lucru şi vom începe deja în următoarele zile să elaborăm o contrapropunere, pentru o Europă mai ambiţioasă. Perspectiva este de a aplica riguros criteriul solidarităţii, pe care Italia îl aplică la nivel extins. Este mult de lucru, se pot afirma aceste principii cu instrumente financiare adecvate”, a precizat Giuseppe Conte.

Liderii ţărilor Uniunii Europene nu au ajuns la niciun acord privind bugetul multianual comunitar, a declarat vineri seară Charles Michel, preşedintele Consiliului European, la sfârşitul summitului de la Bruxelles. „Am muncit foarte mult pentru a ajunge la un acord. Din nefericire, astăzi nu a fost posibil să ajungem la un acord. Ne-am dat seama că avem nevoie de mai mult timp”, a declarat Charles Michel, potrivit site-ului Politico.eu, la finalul reuniunii Consiliului European.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a confirmat că negocierile au fost suspendate. „A devenit evident că diferenţele erau prea mari pentru a se putea ajunge la un acord, de aceea am anulat negocierile. Preşedintele Consiliului European va decide o nouă reuniune după consultări cu statele membre”, a afirmat Angela Merkel.

În urmă cu câteva ore, Comisia Europeană formulase, la summitul de la Bruxelles, o propunere de compromis care prevede un buget multianual de 1,069-1,070% din PIB-ul Uniunii Europene, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de agenţia Reuters. Potrivit unui proiect de lucru elaborat de Comisia Europeană, bugetul pentru perioada 2021-2027 ar urma să aibă nivelul de 1,069-1,070% din PIB-ul comunitar, cu aproximativ 10 miliarde de euro mai puţin decât propusese Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Negocierile au început de la o bază bugetară de 1,074% din PIB-ul UE, dar liderii celor 27 de state membre şi ai instituţiilor comunitare nu au reuşit să ajungă la un acord.

Negocierile pe tema bugetului multianual european vor fi "foarte dure şi dificile", declarase Angela Merkel înaintea reuniunii Consiliului European. Cancelarul Germaniei a criticat propunerea formulată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, argumentând că sugestia unui compromis prin care s-ar aloca 1,074% din PIB-ul UE „tinde să fie prea mult pentru noi”. „Un alt punct important pentru Germania ar fi să asigurăm o distribuire corectă a sarcinilor în rândul contributorilor”, a subliniat Ankela Merkel.

Parlamentul European a transmis, miercuri, că se opune propunerilor formulate de Charles Michel, preşedintele Consiliului European, privind bugetul multianual al Uniunii Europene.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Partenerii noștri