Live

Germania alocă 50 de miliarde de euro pentru modernizarea reţelei de căi ferate

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Guvernul de la Berlin vrea să injecteze în următorul deceniu aproximativ 50 de miliarde de euro (57 de miliarde de dolari) pentru modernizarea reţelei naţionale de căi ferate, a anunţat duminică publicaţia Bild, relatează Agerpres.

Operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn este sub presiune din partea călătorilor pentru a-şi îmbunătăţi serviciile şi a reduce întârzierile trenurilor. De asemenea, compania se confruntă cu probleme financiare, datoria sa ajungând la 20 de miliarde de euro iar deficitul de finanţare ar urma să atingă cinci de miliarde de euro până în 2023.

Publicaţia germană Bild a anunţat că Deutsche Bahn are un deficit de 1,2 miliarde de euro pe an în costurile legate de menţinerea reţelei de căi ferate iar Ministerul de Finanţe vrea să majoreze fondurile de mentenanţă la 4,6 miliarde de euro începând din 2020, de la 3,5 miliarde de euro în prezent.

Suma ar urma să crească la 5,6 miliarde de euro pe an în perioada 2025 - 2029, a anunţat publicaţia germană citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a declarat că nu poate comenta în acest moment informaţia deoarece negocierile cu Executivul german sunt în derulare.

Profitul net al companiei a scăzut cu o treime anul trecut, la 540 de milioane de euro, au declarat săptămâna trecută pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Luna trecută, un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a confirmat că nivelul compensaţiilor plătite clienţilor pentru întârzierea trenurilor de către principalii operatori feroviari din Germania a urcat la aproape 20 de milioane de euro (22,6 milioane de dolari), între anii 2017 şi 2018.

Fiecare al patrulea tren pe distanţe lungi a întârziat în 2018, ceea ce a costat compania sume importante, deoarece din ce în ce mai mulţi pasageri au profitat de legislaţia care le permite să ceară compensaţii pentru întârzieri.

Nivelul compensaţiilor a urcat de la 34,6 milioane de euro în 2017 la 53,6 milioane de euro, în 2018. Nivelul mediu al plăţilor, în 2018, s-a situat la 20 de euro, cu un euro mai mult decât în 2017. De asemenea, a crescut numărul plângerilor, respectiv 2,7 milioane în 2018, cu o treime mai multe decât în anul precedent.

Cifra include plângerile de la diverşi operatori feroviari din Germania, nu doar de la Deutsche Bahn. Majoritatea plângerilor au vizat serviciile pe distanţe lungi, operate exclusiv de trenurile Deutsche Bahn. Compania a oferit şi o serie de explicaţii pentru întârzieri, de la vremea nefavorabilă la grevele angajaţilor.

Pasagerii pot solicita compensaţii echivalentul a 25% din costul biletului de tren dacă întârzierea depăşeşte o oră, iar în cazul în care depăşeşte două ore, pot primi jumătate din costul biletului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri