Live

Gemenele care au devenit „simbolul tragediei din Grecia”, căutate cu disperare de tatăl lor

Data actualizării: Data publicării:

Tragedia unui tată care își caută disperat fiicele, dispărute în incendiile din Grecia, îi ține pe greci cu sufletul la gură. Suspansul este cu atât mai mare cu cât bărbatul a avut impresia că le-a văzut la televizor, printre cei salvați din urgie.

Sofia și Vasiliki Filipopoulou, în vârstă de 9 ani, au dispărut luni, în timp ce se aflau în vacanță cu bunicii lor, în Rafina, potrivit Greek Reporter.

Luni seara a izbucnit incendiul de vegetație în urma căruia cel puțin 83 de oameni au murit, iar orășelul de vacanță Mati a fost distrus în proporție de 98%. Focul a afectat și o parte dintr-un oraș vecin, Rafina, unde se erau cele două gemene.

Tatăl lor, Yiannis Philipopoulou, a spus că i s-a părut că le recunoaște cele fete într-un material difuzat la televizor, în care erau prezentate imagini cu oameni salvați din incendii. Fetele ar fi fost pe o barcă, alături de alți sinistrați din Rafina.

În video se observă cum un voluntar le acoperă pe fete cu pături, ele fiind doar în costumele de baie.

În urma investigațiilor, s-a descoperit însă că nu era vorba de Sofia și Vasiliki în videoclip, ci de alte fete, care seamănă.

Ceea ce s-a întamplat cu gemenele care au ajuns pe prima pagină a publicațiilor internaționale nu se știe încă.

Pe rețelele de socializare circulă o fotografie cu cele două, în caz că cineva le recunoaște.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertizare de călătorie emisă de MAE în două din țările preferate de români pentru vacanțe

Premierul grec: Zonele devastate de flăcări în această vară, în Grecia, vor depăşi 150.000 de hectare

Turiștii evacuați din Rodos din cauza incendiilor vor primi o vacanță gratuită anul viitor

Grecia ardea, iar ministrul responsabil pentru protecția cetățenilor făcea plajă. La finalul vacanței și-a dat demisia

Partenerii noștri