Live

Fosta vicepreşedintă a Parlamentului European, Eva Kaili, dusă în arest. Anchetatorii au găsit „saci cu bani” la ea acasă

Data publicării:
Anchetatorii au găsit „saci cu bani” acasă la Eva Kaili. Foto: Profimedia

Eva Kaili, fosta vicepreşedintă a Parlamentului European, proaspăt revocată din funcție în urma scandalului de corupție în care este implicată, a fost inculpată şi dusă în arest, alături de alte trei persoane, duminică în Belgia. Ea nu a putut beneficia de imunitatea parlamentară pentru că a fost prinsă în flagrant, anchetatorii găsind „saci cu bani” la ea acasă.

Patru persoane au fost duse în arest după inculparea lor de către un judecător de instrucţie din Bruxelles pentru „apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie”, a precizat Parchetul Federal duminică, într-un comunicat. Alte două persoane au fost eliberate de judecător.

Parchetul nu a furnizat niciun nume când a anunţat plasarea în arest a celor patru persoane reţinute în ultimele 48 de ore, însă o sursă judiciară citată de AFP a indicat-o pe Eva Kaili printre persoanele încarcerate, scrie Agerpres.

Ea nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată „în flagrant delict” vineri, a explicat aceeaşi sursă.

Sursa a confirmat informaţii din presă conform cărora Eva Kaili era în posesia unor „saci cu bani” vineri seară, când a fost arestată de poliţia belgiană.

Parchetul federal a anunţat de asemenea că sâmbătă seară a avut loc o percheziţie la domiciliul unui al doilea eurodeputat. Domiciliul din Bruxelles al Evei Kaili a fost percheziţionat vineri seară.

În acest caz, „se suspectează plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor” acestei instituţii, se subliniază în comunicatul parchetului.

Sâmbătă seară, preşedinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, a decis o primă sancţiune împotriva Evei Kaili. Vicepreşedinta elenă a rămas fără toate atribuţiile delegate de şefa PE, printre care şi aceea de reprezentantă pentru regiunea Orientul Mijlociu.

Eurodeputaţi de stânga, printre care ecologistul Philippe Lamberts în numele grupului Verzilor din PE, au cerut demisia Evei Kaili, exclusă de vineri seară din partidul socialist grec (PASOK-KINAL).

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Volodimir Zelenski se adresează Parlamentului European la împlinirea a 1000 de zile de la invazia Rusiei

Turcia dezminte că Hamas și-ar fi mutat biroul politic din Qatar pe teritoriul său

Extrema dreaptă germană, AfD, cere ca Trump să ia cuvântul în Parlamentul European. Ce ar trebui să spună președintele ales al SUA

Partenerii noștri