Live

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Data publicării:
Isak Andic s-a născut în Turcia Foto: Profimedia

Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă de 150 de metri în timp ce făcea o drumeţie cu rudele în peşterile Monserrat de lângă Barcelona, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Familia sa a sunat la serviciile de urgenţă în jurul orei locale 12.30, potrivit ziarului spaniol El Pais, notează News.ro.

Au fost trimise un elicopter şi o ambulanţă, dar acestea au confirmat decesul la sosirea la locul accidentului.

Isak Andic, care era preşedinte neexecutiv al Mango, s-a născut în Istanbul, Turcia, şi s-a mutat în Spania în anii '60 înainte de a fonda compania Mango în 1984.

Andic era cel mai bogat om din Catalonia şi unul dintre cei mai bogaţi din Spania, Forbes estimându-i valoarea la 4,5 miliarde de dolari.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Amenzi de până la 500 de euro pentru cei care conduc trotinete electrice pe trotuar sau fără cască, în Barcelona

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Partenerii noștri