Live

Finlanda a înregistrat în 2020 mai multe sinucideri decât decese asociate COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Oameni pe stradă cu mască. Foto: Profimedia

Finlanda este una dintre ţările care au reuşit să gestioneze cel mai bine pandemia de coronavirus, întrucât statul scandinav a înregistrat în 2020 mai multe morţi prin sinucidere decât decese asociate COVID-19, potrivit datelor publicate vineri de Agenţia naţională de statistică Tilastokeskus, relatează EFE.

Concret, anul trecut s-au sinucis un număr total de 717 persoane în Finlanda, dintre care 73% au fost bărbaţi, în timp ce pandemia de COVID-19 a făcut 558 de victime - 1% din totalul deceselor naţionale - în această ţară de 5,5 de milioane de locuitori, potrivit Tilastokeskus.

Deşi s-au înregistrat cu 29 de sinucideri mai puţin decât decât în 2019, acest număr arată că sănătatea mintală continuă să fie o problemă în Finlanda, în condiţiile în care această ţară a reuşit să minimalizeze efectele pandemiei de coronavirus.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Finlanda este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mică rată de mortalitate de COVID-19 de la începutul pandemiei, cu 254,5 de morţi la 1 milion de locuitori, un raport de şapte ori mai mic decât cele din Spania şi Franţa şi de cinci ori mai mic decât cel din Germania.

Totuşi, în prezent, ţara nordică este afectată de valul cinci al pandemiei, iar vineri autorităţile sanitare au anunţat 1.781 de noi infectări în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat număr de cazuri zilnice raportat până acum.

Creşterea numărului de contagieri şi de spitalizări din ultimele săptămâni ameninţă să provoace un colaps al secţiilor de terapie intensivă, al căror grad de ocupare s-a dublat de la sfârşitul lunii octombrie, potrivit sursei citate de Agerpres.

Potrivit datelor Institutului Naţional pentru Sănătate şi Bunăstare (THL), 76,7% dintre locuitorii ţării au primit o doză de vaccin anti-COVID-19, iar 72,7% sunt vaccinaţi cu schemă completă, în timp ce 8% dintre rezidenţi au fost vaccinaţi şi cu doza de supra-rapel („booster”).

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Finlanda intenționează să se retragă din Tratatul de la Ottawa, care interzice folosirea minelor antipersonal

Cum fac față finlandezii propagandei ruse. Ambasadorul Finlandei: Suntem destul de bine „vaccinați”. Poporul este precaut și suspicios

Cele două cabluri terestre de fibră optică ar fi fost secționate accidental în Finlanda, spun autoritățile

Partenerii noștri