Europa își relaxează măsurile de carantină. În unele țări se redeschid terasele, iar oamenii circulă fără declaraţie
După aproape două luni de carantină, Europa începe să revină la viaţă. Se redeschid magazine iar milioane de angajaţi s-au întors sau se pot întoarce la muncă în perioada următoare. În anumite state întâlnirile între oameni sunt permise iar terasele se redeschid, relatează BBC, citat de Mediafax.
Germania – Se reia campionatul de fotbal şi s-au redeschis magazinele
La nivel federal, Germania a început să relaxeze măsurile de carantină de pe 20 aprilie, dar acum toate magazinele au permisiunea de a redeschide, cu respectarea măsurilor de igienă şi distanţare socială. Şcolile au fost parţial redeschise pentru elevii din ciclul primar şi pentru cei care au programate examene anul acesta. Ceilalţi elevi îşi vor relua cursurile treptat, în perioada următoare.
Germanii se pot reîntâlni în grup, cu prietenii, dar, deocamdată, doar două familii se pot vizita reciproc.
De sâmbătă, 16 mai, revine şi fotbalul în Germania. Reîncepe Bundesliga, dar, pentru moment, fără spectatori.
Festivalurile şi evenimentele cu public numeros sunt interzise până pe 31 august.
Franţa – Fără declaraţie pe propria răspundere pentru a circula între localităţi
În Hexagon au fost impuse măsuri stricte de carantină pe 17 martie, iar relaxarea începe de mâine, 11 mai. Însă, nu pentru toată lumea relaxarea va arăta la fel. Franţa se împarte în două, cu patru zone roşii, inclusiv Parisul, în care parcurile, grădinile, şcolile gimnaziale şi liceele vor rămâne închise.
Francezii nu vor mai avea nevoie de declaraţie pe propria răspundere pentru călătorii pe o rază de 100 de kilometri în jurul localităţii de reşedinţă. Orice deplasare mai lungă trebuie în continuare justificată, iar în timpul orelor de vârf locuitorii din Paris au nevoie de declaraţie de la angajator pentru a se deplasa.
Se redeschid creşele şi şcolile primare, iar de pe 18 mai se pot redeschide şi gimnaziile. Pentru fiecare clasă a fost impusă o limită de 15 copii, iar elevii mai mari trebuie să poarte mască.
Toate magazinele, cu excepţia mall-urilor, pot redeschide, la fel şi centrele de relaxare sau cimitirele. Barurile şi restaurantele rămân închise în această etapă. Sunt permise şi adunările de până în 10 persoane, vârstnicii şi persoanele vulnerabile au voie să iasă din casă, dar trebuie să dea dovadă de responsabilitate.
Irlanda – relaxare în cinci paşi şi nunţi cu puţini invitaţi pe tot parcursul verii
Autorităţile de la Dublin au impus măsuri mai dure de carantină decât cele de la Londra. De exemplu, irlandezii pot face mişcare doar pe o rază de doi kilometrii în jurul casei. De pe 18 mai, acest lucru se va schimba, pentru că începe şi aici relaxarea. Îşi vor putea relua activitatea cei care muncesc în aer liber, constructori şi grădinari. De pe 8 iunie, se pot relua vizitele între prieteni, se redeschid magazinele, cu excepţia mall-urilor, care pot redeschide abia din 29 iunie, la fel şi creşele. Nunţile şi botezurile vor fi permise din 20 iulie, dar cu un număr redus de invitaţi, familia şi câţiva prieteni apropiaţi.
Belgia – Sunt permise întâlnirile cu un grup de patru prieteni
Restricţiile sunt ridicate treptat. De azi, belgienii au voie să primească în casele lor 4 prieteni, cu condiţia ca de fiecare dată să fie vorba de aceleaşi patru persoane, iar acestea din urmă nu au voie să se vadă şi cu alţi amici. Magazinele de materiale textile s-au redeschis de pe 4 mai, iar belgienii cu vârsta de peste 12 ani trebuie să poarte mască. De mâine, mai multe magazine au voie să îşi reînceapă activitatea, dar cu respectarea regulilor de distanţare socială. De pe 18 mai se redeschid şi şcolile, dar într-o clasă nu pot fi mai mult de 10 elevi. Cafenele şi restaurantele au voie să îşi redeschidă porţile din 8 iunie.
Olanda – Saloanele de înfrumuseţare îşi pot relua activitatea
Olanda a impus măsuri de carantină mai blânde, iar de mâine, 11 mai, începe relaxarea pe baza unui plan în cinci paşi.
În prima etapă, sunt redeschise librăriile, saloanele de înfrumuseţare, şcolile primare şi anumiţi terapeuţi. A doua etapă începe pe 1 iunie, când barurile şi restaurantele îşi pot redeschide terasele şi revin în clase şi elevii de gimnaziu. 1 iulie este ziua în care se redeschid zonele de camping şi parcurile de vacanţă, cinematografele, restaurantele şi teatrele cu o capacitate de până în 100 de clienţi şi cu reguli de distanţare socială. Abia din septembrie vor fi permise evenimente mai mari cu public, sporturile de contact, vor fi redeschise saunele şi cluburile de sex.
Austria – sunt redeschise obiectivele turistice
Austria a fost una dintre primele ţări din Europa care a început relaxarea carantinei, cu magazine mici, cele de bricolaj şi parcuri care s-au redeschis de pe 14 aprilie. Au urmat, la începutul acestei luni, saloanele de înfrumuseţare, mall-urile şi magazinele mari. Sporturile, care permit distanţarea socială, precum tenis, atletism sau golf, pot fi practicate din nou. Restaurantele şi cafenele se vor redeschide în următoarele zile, iar hotelurile, grădinile zoologice, piscinele şi obiectivele turistice la sfârşitul lunii. Copiii din şcolile primare s-au reîntors în clase la începutul lunii, iar restul de elevi vor reveni la cursuri la jumătatea lunii.
Danemarca – Restricţii ridicate de la jumătatea lui aprilie
Danemarca este deja în a doua etapă a relaxării măsurilor de carantină, începută la jumătatea lunii trecute.
Copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani revin la cursuri în următoarele zile, la fel şi elevii care au programate anul acesta examene. De mâine îşi reiau activitatea şi mall-urile, restaurantele şi cafenelele. Oamenii au voie să se adune în grupuri de maximum 10 persoane. Faza a treia a relaxării începe pe 8 iunie, când se redeschid muzeele, grădinile zoologice, cinema-urile, sălile de sport şi colegiile. De la începutul lui august, începe faza a patra de relaxare, îşi pot relua activitatea sălile de fitness, piscinele şi cluburile de noapte. Frontierele rămân deocamdată închise.
Spania – De mâine, spaniolii pot bea o bere la terasă
Spania mizează pe un plan de relaxare în patru paşi, pus în aplicare de la începutul lunii, iar fiecare etapă va fi implementată la fiecare două săptămâni. Oamenii au voie să facă mai multă mişcare în aer liber şi, deja, milioane de angajaţi s-au reîntors la muncă.
De mâine, 11 mai, spaniolii pot bea o bere la terasă, dar restaurantele şi barurile rămân închise până pe 10 iunie. De pe 26 mai se vor redeschide parţial şi şcolile, dar doar pentru elevii care au programate examene. Concertele cu 400 de persoane pot avea loc din nou, dar doar dacă participanţii respectă distanţarea socială.
Italia – Slujbele religioase se pot relua de pe 18 mai
Italia, primul stat european care a impus carantină totală din cauza coronavirusului, pe 9 martie, a început relaxarea restricţiilor pe 4 mai. După două luni de izolare, italienii îşi pot vizita rudele şi îşi pot comanda un cappuccino la cafenea.
De pe 18 mai, Biserica Catolică poate relua slujbele, se redeschid muzeele şi bibliotecile, iar cluburile sportive îşi pot relua antrenamentele. De pe 1 iunie îşi vor relua activitatea restaurantele şi barurile, la fel şi saloanele de înfrumuseţare.
Grecia – miza principală, redeschiderea turismului
Şi Grecia revine treptat la viaţă, după ce a reuşit să ţină epidemia sub control. Cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, are 2.710 de cazuri confirmate de coronavirus şi 151 de morţi.
La începutul săptâmânii au fost redeschise plajele, oamenii au voie să petreacă mai mult timp în aer liber şi se pot ruga la biserică. Slujbele pot fi însă reluate abia din 17 mai. De mâine se pot redeschide magazinele, copiii şi studenţii se întorc la şcoală, iar facultăţile pot începe programarea examenelor din 15 iunie. De pe 1 iunie se pot redeschide mall-urile, restaurantele şi cafenelele îşi pot redeschide terasele. Autorităţile elene speră să poată redeschide sezonul turistic de pe 1 iulie.
Redactor: Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News