Live

Europa are rezerve de gaze mai mari de când a renunțat la importurile din Rusia prin Nord Stream (analiză Reuters)

Data publicării:
Europa și-a diversificat rapid sursele de aprovizionare cu gaze după izbucnirea războiului din Ucraina, dar activitatea sa economică a avut de suferit. Foto: Profimedia Images

Rezervele mai mari de gaz, prețurile la energie mai mici și sursele noi de aprovizionare cu combustibili au făcut ca Europa să aștepte iarna dintr-o postură mult mai confortabilă decât cea pe care o avea acum un an, potrivit unei analize Reuters.

După mai multe decenii în care Europa s-a bazat pe gazul ieftin din Rusia, întoarcerea la acele vremuri a devenit și mai puțin probabilă după exploziile misterioase produse cu un an în urmă care au afectat gazoductele Nord Stream din Marea Baltică.

Înainte de invazia Ucrainei, prin Nord Stream 1 curgeau 15% din importurile de gaze ale Europei în 2021, potrivit Institutului Oxford pentru Studiul Energiei. O a două legătură Nord Stream 2 a fost planificată, dar nu a mai ajuns să fie operațională.

La vremea atacului asupra gazoductelor, prețurile la gazul european erau de trei ori mai mari decât înainte ca Rusia să invadeze Ucraina și industriile erau nevoite să își limiteze producția pentru a face față costurilor.

Acum, prețurile sunt mult mai mici. Prețul de referință în Europa a ajuns la 40 de euro/MWh, comparat cu 180 de euro/MWh cu un an în urmă.

„Riscul nostru cel mai mare era că Rusia putea să ne manipuleze piața energiei”, a spus comisarul european pentru energie, Kadri Simson. „Ei nu mai au acest avantaj.”

Norvegia a luat locul Rusiei ca principala sursă a gazelor importate de UE

Mai mult, UE și-a îmbunătățit rapid capacitatea de a transporta provizii obținute din surse alternative. Înainte de războiul din Ucraina, Rusia trimitea 155 de miliarde de metri cubi (mmc) de gaz în Europa în fiecare an, în mare parte prin conducte; în 2022, importurile prin gazoducte ale UE au scăzut la 60 mmc, iar anul acesta, UE se așteaptă ca ele să scadă până la 20 mmc.

Norvegia a luat locul Rusiei ca cea mai importantă sursă de aprovizionare cu gaze pentru Uniunea Europeană, iar importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) au crescut și ele foarte mult, în special datorită livrărilor din SUA.

Gazoducte noi pentru aprovizionarea cu gaz din afara Rusiei au fost inaugurate anul trecut în Grecia și Polonia. Finlanda, Germania, Italia și Olanda au deschis terminale pentru importurile de GNL, altele urmând să se deschidă în Franța și Grecia.

Germania, fostul principal cumpărător de gaz rusesc al Europei, s-a concentrat în special pe dezvoltarea unei noi infrastructuri: a deschis trei noi unități plutitoare de stocare și regazificare ce au capacitatea de a importa între 50% și 60% din cantitatea care venea din Rusia prin Nord Stream 1.

Pentru a completa rezervele, țările UE au început să cumpere la comun gaz din afara Rusiei și au introdus reguli care, printre altele, obligă țările europene să își împartă rezervele de gaz cu statele vecine în caz de criză.

Depozitele de gaze din Europa sunt pline în proporție de 95%

Depozitele de înmagazinare subterană a gazelor din toată Europa sunt acum pline în proporție de 95%, potrivit datelor publicate de Gas Infrastructure Europe. La capacitate maximă, ar trebui să acopere o treime din necesarul UE pe timp de iarnă.

Prețurile mari au făcut ca cererea de gaze naturale să scadă, la acest proces contribuind și politicile UE care au promovat economisirea energiei. Iarna blândă de anul trecut a făcut ca misiunea de reumplere a rezervelor de gaze să fie una mult mai ușoară.

Unii analiști spun, totuși, că prețul pe care Europa îl va plăti pentru reducerea cererii de gaze va fi contracția permanentă a activității sale industriale. Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, este de așteptat să scadă în acest trimestru întrucât industria este în recesiune, potrivit băncii centrale a țării.

„Europa a reușit să înlocuiască volumul de gaz rusesc, dar, în realitate, acest lucru a fost posibil doar în detrimentul extinderii activității economice”, a spus Tom Marzec-Manser, șeful centrului de analiză ICIS în domeniul gazelor naturale.

Europa pare să fie într-o „postură destul de confortabilă”, potrivit analiștilor care spun că o întoarcere la prețurile record de anul trecut de până la 343 de euro/MWh este improbabilă.

Există, însă, în continuare riscul ca Europa să se confrunte cu creșterile exagerate de preț dacă vremea se va înrăutăți sau dacă Moscova va decide să întrerupă și restul exporturilor de gaze și GNL cu care Europa încă se mai aprovizionează din Rusia.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia investește o sumă uriașă pentru a crește producția de muniție

Prioritate: Donețk. Rușii avansează 9 kilometri pe săptămână în sudul Ucrainei, în ciuda pierderilor mari

Fermele de troli dirijate de Kremlin vor semăna discordie în SUA și după ziua alegerilor prezidențiale (Politico)

Reacția Kremlinului după alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Ce a transmis purtătorul de cuvânt al lui Putin

Partenerii noștri