Live

Epoca Merkel se apropie de final. Cine e femeia care i-ar putea lua locul

Data actualizării: Data publicării:
Annegret Kramp-Karrenbauer preia partidul de la Angela Merkel / FOTO: Guliver / Getty Images

Cancelarul german, Angela Merkel, urmează să renunţe la şefia partidului de guvernământ, Uniunea Creștin Democrată, iar jurnaliștii de la Deutsche Welle trec în revistă principalele nume care ar putea conduce formațiunea și țara pe viitor. Annegret Kramp-Karrenbauer, secretarul general al Uniunii, are mari șanse să fie succesoarea lui Merkel.

În vârstă de 55 de ani, Annegret Kramp-Karrenbauer a condus ultimele coaliții de guvernare CDU-SPD și este o apropiată a Angelei Merkel. Un amănunt interesant, Merkel însăși a fost secretar general înainte de a deveni președinte al partidului și cancelar. 

Annegret Kramp-Karrenbauer susține politica tolerantă a actualului cancelar față de solicitanții de azil și este de părere că dezvoltarea economică nu poate lăsa pe nimeni în urmă.

Printre posibilii succesori ai Angelei Merkel vehiculați de Deutsche Welle se mai numără Ursula von der Leyen, prima femeie ministru al Apărării, Julia Klöckner, în prezent ministru al agriculturii, Jens Spahn, considerat la 38 de ani cel mai tânăr uzurpator al cancelarului, și Volker Bouffier, premierul landului Hessa.

În cărți pentru șefia partidului este, potrivit Bild, și Friedrich Merz, fosul lider al grupului parlamentar CDU/CSU și fos membru al Parlamentului European.

Angela Merkel conduce de 18 ani la Uniunea Creştin Democrată, iar anul trecut a obţinut, e drept, cu greu, cel de-al patrulea mandat de cancelar, fiind după mentorul ei, Helmut Kohl, al doilea cel mai longeviv cancelar al Germaniei.

Este o decizie care vine după rezultatele slabe înregistrate de partidul său în alegerile locale. Chiar ieri, Uniunea Creştin-Democrată a pierdut aproape 10% din voturi, la alegerile regionale din landul Hessa, faţă de acum 4 ani.

Asta după ce, acum două săptămâni, aliaţii bavarezi ai cancelarului german au pierdut majoritatea absolută pe care o deţineau de mai multe decenii în parlamentul de la Munchen.

Presa germană scrie că Angela Merkel va rămâne cancelar până la finalul acestui mandat, dar, cel mai probabil, nu va mai candida pentru un al cincelea mandat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri