Live

Economia Germaniei nu este bolnavul Europei, este doar obosită şi are nevoie de o cafea, spune ministrul Finanţelor

Data publicării:
Christian Lindner, ministrul de finanțe german. Foto: Profimedia Images

Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, respinge ideea că economia Germaniei ar fi bolnavul Europei şi o compară în schimb cu un om obosit care are nevoie de „o cană bună de cafea”, sub forma reformelor structurale.

„Germania nu este un om bolnav”, a spus Christian Lindner la un panel organizat la Forumul de la Davos, potrivit Reuters, prelaută de Agerpres.

În schimb, afirmă el, Germania este asemenea unui „om obosit”, după mai mulţi ani de criză, iar prognozele referitoare la un ritm redus de creştere sunt, cel mai probabil, un semnal de alarmă.

Germania are nevoie acum de „o cană bună de cafea, adică de reforme structurale”, a mai spus Lindner.

La un panel dedicat perspectivelor economiei mondiale, ministrul german al Finanţelor a estimat că anul 2023 a fost „un semnal de alarmă”, adăugând că printre provocări se numără creşterea Inteligenţei Artificiale şi ameninţarea fragmentării economiei globale.

Economia germană, cea mai mare din zona euro, s-a contractat cu 0,3% anul trecut, pe fondul unei inflaţii persistente, al preţurilor mari la energie şi cererii externe slabe.

Într-un interviu acordat joi pentru Reuters, Christian Lindner a spus că se aşteaptă la un ritm de creştere mai mare pe termen mediu în Germania.

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că factorii care au frânat recent avansul economiei germane vor persista şi în primele luni din 2024 iar, în unele cazuri, ar putea avea chiar un impact mai puternic.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri