Live

Doi presupuşi extremişti germani de stânga şi un complice italian al acestora, puși sub acuzare în Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Procurori de la Budapesta au pus marţi sub acuzare doi presupuşi extremişti germani de stânga şi un complice italian al acestora, care sunt acuzaţi de acte de violenţă grave, informează dpa.

Cuplul german şi femeia italiană, alături de alţi făptuitori, ar fi rănit grav şase persoane şi alte trei mai uşor, în cinci atacuri care au avut loc la Budapesta în februarie.

Potrivit procuraturii, bărbatul şi femeia din Germania sunt membri ai grupului asociat cu extremista germană de stânga Lina E.

Lina E., al cărei nume complet nu este divulgat ţinând cont de regulile stricte din Germania privind protecţia vieţii private, a fost condamnată în luna mai la cinci ani şi trei luni de închisoare de un tribunal din Dresda, pentru multiple atacuri asupra unor extremişti de extremă dreapta. Verdictul nu este încă unul final.

Cei trei puşi sub acuzare în Ungaria au călătorit la Budapesta în februarie pentru a face uz de violenţă împotriva unor participanţi la un eveniment anual intitulat „Ziua Onoarei”, care atrage grupări de extremă dreapta şi neo-naziste.

Ei ar fi făcut uz de bastoane telescopice, ciocane şi mănuşi cu bile de plumb pentru a ataca persoane la acel eveniment.

Procurorul-şef cere pedepse cu închisoarea pentru toţi cei trei inculpaţi, informează dpa, citată de Agerpres.

În afară de acuzaţiile privind provocarea de răni grave şi care pun viaţa în pericol, ei mai sunt acuzaţi că ar face parte dintr-o organizaţie criminală.

Autorităţile au emis mandate de arestare pentru alţi 14 presupuşi participanţi la aceste violenţe, printre care zece germani.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Partenerii noștri