Live

Document în pregătire la Bruxelles. Ce vor fi obligați migranții să facă atunci când vin în UE

Data publicării:
Refugiați sirieni la granița dintre Tucia și Grecia. Foto: Profimedia

Migranții care vin în Europa trebuie să învețe limba țărilor în care se stabilesc și să-și încurajeze copiii să se integreze, se arată într-un draft de declarație susținut de Franța, Germania și Austria, scrie The Guardian.

Proiectul de declarație, care urmează să fie prezentat vineri miniștrilor afacerilor interne din UE, este susținut de președintele francez, Emmanuel Macron.

Potrivit aceluiași document, Bruxelles-ul ar trebui să finanțeze educația religioasă în cadrul comunităților musulmane, iar ONG-urile care publică „conținut ostil integrării vor fi excluse de la primirea” sprijinului statului în conformitate cu rezoluția.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat favorabil, luni, creării unui „Institut european pentru formarea de imami”, după ce a adus un omagiu victimelor atentatului islamist comis săptămâna trecută la Viena.

„Este foarte important să fim fermi în raport cu aceasta. Cred, de exemplu, că trebuie să avem de plan european de dezbateri în legătură cu ideea ce a fost evocată în urmă cu ceva timp de a înfiinţa un Institut european pentru formarea de imami”, a declarat Charles Michel în faţa presei.

Trebuie „să ne asigurăm că acest mesaj de toleranţă, de deschidere, să poată fi vehiculat pe plan european (...), să ne asigurăm că primatul legii civile este acceptat”, a continuat fostul premier belgian.

El a făcut aceste declaraţii alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz, cu o zi înainte de un mini-summit prin videoconferinţă ce îi va reuni pe cei doi lideri, precum şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul federal german Angela Merkel.

Reguli mai stricte pentru integrarea migranților

Actualul proiect de declarație ministerială spune că recentele atrocități teroriste din Conflans-Sainte-Honorine, Nisa și Viena au dezvăluit „amploarea amenințării cu care ne confruntăm din terorismul islamist”.

Cu toate acestea, există o anumită neliniște în rândul unelor guverne cu privire la încadrarea proiectului actual. Suedia, Luxemburg și Olanda, printre altele, în mod tradițional s-au poziționat împotriva celor care au privit migrația și religia prin prisma securității.

Alături de o serie de propuneri tehnice de combatere a terorismului, inclusiv capacitatea de accesa comunicațiile criptate utilizate în aplicațiile de chat, declarația propune o linie mai dură cu privire la necesitatea integrării migranților.

„Integrarea cu succes a imigranților cu sentiment de apartenență și egalitate este de o importanță centrală pentru coeziunea socială a societăților noastre pluraliste moderne și deschise”, se spune în proiect. 

Aceasta înseamnă că migranții sunt așteptați să facă un efort activ pentru a se integra în timp ce li se oferă ajutor pentru integrare prin măsuri guvernamentale.

„Împreună cu recunoașterea valorilor europene, ceea ce înseamnă mai ales integrarea de succes este învățarea limbii noii țări, câștigarea existenței pentru sine și pentru familia și sprijinirea integrării copiilor (...) Organizațiile care susțin conținutul ostil integrării vor fi excluse de la primirea finanțării publice. ”

Declarația sugerează în plus că comisia europeană ar trebui să finanțeze educația religioasă și formarea printre imami.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Partenerii noștri