De la 1 august, Ungaria începe vaccinarea cu a treia doză. Vaccinul va fi obligatoriu pentru cadrele medicale
Ungaria va începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la 1 august şi va face vaccinarea obligatorie pentru toate cadrele medicale, a declarat prim-ministrul Viktor Orban vineri, la postul public Radio Kossuth.
Potrivit lui Orban, medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit ca a treia doză. Aceasta va fi administrată la o distanţă de cel puţin patru luni faţă de a doua, în cazul în care medicii nu recomandă altceva.
Din cauza variantei Delta, persoanele care nu s-au vaccinat încă sunt într-un pericol mai mare decât oricând, a atras atenţia Orban. Vârstnicii care nu au acceptat până acum vaccinul vor primi vizite personale pentru a fi convinşi, a mai spus premierul.
De asemenea, în toate şcolile, în primele zile ale noului an de învăţământ, 1-2 septembrie, copii cu vârste între 12 şi 16 ani vor avea ocazia să se vaccineze, a anunţat Orban. El a precizat că 13-14% dintre copiii de 12-15 ani au fost deja imunizaţi, la fel şi circa 45% dintre adolescenţii de 16-18 ani, scrie Agerpres.
Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a fost printre cele mai rapide din Uniunea Europeană în privinţa vaccinării cetăţenilor, dar ritmul a încetinit în ultimele săptămâni, menţionează Reuters.
Ungaria a fost şi singurul stat din UE care a folosit pe scară largă vaccinuri din Rusia şi China, neautorizate de agenţia europeană de profil.
Celelalte vaccinuri folosite au fost cele ale companiilor occidentale Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.
Până joi, Ungaria a vaccinat peste 5,55 milioane de persoane şi a raportat 808.661 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 30.013 decese.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News