Live

Cum vor călători turiștii în Uniunea Europeană. Pașapoarte Covid-19 și coridoare de călătorie

Data publicării:
Foto: Guliver/Gettyimages

Miniştrii Turismului din UE au discutat luni despre modul în care pot ajuta acest sector afectat de pandemia de coronavirus şi au căzut de acord să introducă aşa-numitele "paşapoarte Covid-19" precum şi să analizeze posibilitatea deschiderii unor coridoare speciale pentru călătorii, transmite DPA, potrivit Agerpres.

„Turismul a înregistrat un declin imens şi neaşteptat din cauza pandemiei de coronavirus”, a declarat ministrul croat al Turismului, Gari Cappelli, care a prezidat videoconferinţa, în condiţiile în care Croaţia deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE.

„Avem nevoie de un plan comun, la nivel european, pentru a gestiona criza”, a spus Gari Cappelli la finalul reuniunii. Acest plan ar trebui să includă un document „bazat pe un protocol valabil în toate ţările membre UE”, a adăugat oficialul croat.

„Am început de asemenea să discutăm despre coridoare de călătorie aeriene, feroviare şi terestre şi sper că vom putea ajunge la un acord şi asupra acestora. Acolo unde nu vom putea, vom merge spre acorduri bilaterale cu ţările interesate”, a mai spus Gari Cappelli.

Croaţia, ţară al cărei litoral la Marea Adriatică se întinde pe o lungime de peste 1.500 de kilometri şi cuprinde mii de insule, este puternic dependentă de veniturile din turism, la fel ca şi Grecia, Italia, Spania şi Portugalia.

Citește și Adina Vălean, despre reluarea călătoriilor: pașaportul de sănătate ar ușura viața transportatorilor. Când vom putea merge în Grecia

Însă întreaga Uniunii Europeană este interesată de modul cum evoluează lucrurile în turism, sector care este responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE, susţine ministrul croat al Turismului.

La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, francezul Thierry Breton, a apreciat că sectorul turismului va avea nevoie de „fonduri fără precedent pentru a depăşi criza”. Potrivit lui Thierry Breton „este nevoie de un nou Plan Marshall cu un buget european puternic, pentru a relansa Europa şi a pune la punct o uniune mai puternică şi mai rezistentă” a apreciat comisarul european într-un comunicat publicat la finalul videoconferinţei miniştrilor Turismului.

Citește și Grecia face lista țărilor de unde va primi turiști în această vară. Un nou anunț neașteptat, după cel privind "pașaportul coronavirus"

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luni începe modulul al doilea de învățare pentru elevi. Câte săptămâni de cursuri sunt până la vacanța de Crăciun

Găgăuzia, regiunea pro-rusă a Moldovei: Panourile care marchează proiectele făcute cu bani europeni contrastează cu statuia lui Lenin

Comisia Europeană vrea negocieri cât mai rapide pentru aderarea Ucrainei la UE

UE are nevoie de propria CIA. Un raport arată care este stadiul pregătirii blocului european pentru război și apărare civilă

Partenerii noștri