Live

Coronavirus. Sesiunile plenare obligatorii ale Parlamentului European vor fi suspendate cel puțin până în luna septembrie

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Pandemia COVID-19 a forţat Parlamentul European (PE) să-şi amâne sesiunile plenare de patru zile cel puţin până în luna septembrie a acestui an, potrivit calendarului revizuit postat pe site-ul PE, transmite euractiv.com, citat de Agerpres.

Co-legislativul european va organiza minisesiuni plenare cu o durată redusă pe 13-14 mai, 17-18 iunie şi 8-9 iulie. Toate aceste minisesiuni plenare se vor desfăşura la Bruxelles.

Un nou sistem va fi folosit pentru prima dată joi, 26 martie, pentru a permite participarea de la distanţă a eurodeputaţilor la sesiunea plenară, inclusiv votul prin e-mail. Membrii PE urmează să adopte joi mai multe măsuri necesare în actuala criză cauzată de epidemia COVID-19.

O oficialitate a PE a explicat că în acest stadiu doar reprezentanţii grupurilor politice vor avea intervenţii în sesiunea plenară, adăugând că ideea este de a dezvolta un nou sistem pentru a permite intervenţiile de la distanţă şi pentru a reduce numărul participanţilor.

Potrivit estimărilor PE, aproximativ 100 de eurodeputaţi se află în prezent în Bruxelles, dar niciunul dintre ei nu este de aşteptat să participe la sesiunea plenară extraordinară de joi, ce va fi condusă de preşedintele PE, David Sassoli, care şi-a încheiat perioada de izolare autoimpusă după o deplasare în Italia. Prima sesiune plenară de patru zile, la Strasbourg, va fi organizată în perioada 14-17 septembrie, potrivit calendarului revizuit al PE.

De asemenea, PE a redus substanţial numărul reuniunilor comisiilor de specialitate şi grupurilor politice în următoarele luni. În aprilie au loc astfel de reuniuni doar în primele două zile ale lunii. Conform tratatelor UE, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde trebuie să se desfăşoare 12 sesiuni plenare pe an, cu o durată de câte patru zile. În restul timpului, eurodeputaţii lucrează la Bruxelles, unde sunt organizate minisesiuni plenare şi se reunesc comisiile specializate.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Iohannis, la Summitul UE – Balcanii de Vest: Contextul geopolitic impune „solidaritate şi unitate din partea partenerilor like-minded”

Preşedinta Georgiei critică reacția lentă a Europei și îi cere să susțină „apelul la noi alegeri”: „Georgienii încă așteaptă”

Partenerii noștri