Live

Consiliul UE-SUA pentru comerț și tehnologie: Consolidarea parteneriatului reînnoit în vremuri nesigure

Data actualizării: Data publicării:
UE și SUA și-au reafirmat astăzi, 16 mai, relațiile de cooperare strânsă în vederea abordării provocărilor mondiale din domeniul comerțului și tehnologiei.

UE și SUA și-au reafirmat astăzi, 16 mai, relațiile de cooperare strânsă în vederea abordării provocărilor mondiale din domeniul comerțului și tehnologiei, în consonanță cu angajamentul comun al celor două părți de a apăra democrația, libertatea și drepturile omului. Reunite în cadrul celei de a doua reuniuni ministeriale a Consiliului pentru comerț și tehnologie (CCT) de la Paris, ambele părți au recunoscut rolul central care îi revine acestui for în cadrul parteneriatului transatlantic reînnoit, acesta contribuind deja la coordonarea măsurilor comune adoptate de UE și SUA ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Principalele rezultate ale celei de a 2-a reuniuni ministeriale a CCT

Sprijin pentru Ucraina

Copreședinții CCT și-au exprimat angajamentul comun ferm de a sprijini Ucraina împotriva agresiunii militare ruse și au convenit asupra unor măsuri concrete care au fost deja inițiate și vor continua în cadrul CCT. De asemenea, aceștia s-au angajat să colaboreze cu Ucraina în eforturile acesteia de a-și reconstrui economia și de a crea un cadru favorabil pentru comerț și investiții.

Integritatea informațiilor

Copreședinții au convenit să își consolideze cooperarea pentru a sprijini integritatea informațiilor în situații de criză, concentrându-se inițial asupra unui cadru analitic comun în vederea identificării acțiunilor Rusiei de manipulare a informațiilor și de interferență, care va permite ulterior stabilirea unui cadru de cooperare în toate situațiile de criză.

Dialogul privind comerțul și munca

Copreședinții au convenit să instituie un dialog tripartit privind comerțul și munca pentru a promova împreună drepturile lucrătorilor care sunt recunoscute la nivel internațional, precum și de a eradica munca forțată și munca copiilor, printre altele.

Controlul exporturilor

Cooperarea în cadrul CCT a fost esențială pentru a asigura, într-un mod rapid și coordonat, controlul exporturilor de tehnologii avansate, cum ar fi cele din sectorul aerospațial și supravegherea cibernetică, astfel încât să se submineze capacitatea Rusiei de a-și dezvolta și mai mult capacitățile industriale și militare. Ambele părți s-au angajat să continue și să consolideze această cooperare strânsă.

Lanțuri de aprovizionare sigure

Având în vedere fragilizarea lanțurilor de aprovizionare mondiale în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, ambele părți au convenit că o cooperare strânsă, menită să promoveze reziliența lanțurilor de aprovizionare, este mai importantă ca oricând. De exemplu, UE și SUA au convenit să dezvolte un mecanism comun de alertă timpurie și monitorizare cu privire la lanțurile valorice ale semiconductorilor pentru a spori gradul de informare și de pregătire în cazul întreruperilor aprovizionării și a încuraja schimburile de informații astfel încât să se evite o cursă după subvenții.

Un grup operativ dedicat finanțării publice pentru servicii și tehnologii ale informației și comunicațiilor (ICTS) sigure și reziliente în țările terțe va pregăti, de asemenea, terenul pentru finanțarea publică comună de către SUA și UE a unor proiecte digitale în țări terțe, bazate pe un set de principii generale comune.

Standarde tehnologice

În domeniul tehnologiilor emergente, UE și SUA au convenit să instituie un mecanism de informare strategică de standardizare (ISS) pentru a promova și a apăra interesele comune în activitățile internaționale de standardizare. Ambele părți vor depune eforturi pentru a promova dezvoltarea unor standarde tehnice armonizate și interoperabile în domeniile de interes strategic comun, cum ar fi IA, fabricarea aditivă, reciclarea materialelor sau internetul obiectelor.

Inteligența artificială

Părțile au reluat discuțiile cu privire la transpunerea în realitate a principiilor comune în materie de IA și au convenit să elaboreze o foaie de parcurs comună privind instrumentele de evaluare și măsurare pentru o IA fiabilă și în materie de gestionare a riscurilor.

Guvernanța platformelor

UE și SUA și-au reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru un internet deschis, global, interoperabil, fiabil și sigur, în conformitate cu Declarația privind viitorul internetului și cu Declarația privind drepturile și principiile digitale europene. În plus, UE și SUA au convenit să își consolideze cooperarea cu privire la principalele aspecte ale guvernanței platformelor.

Accesul IMM-urilor la tehnologie

UE și SUA au publicat astăzi un ghid comun de bune practici, care conține resurse privind modul în care IMM-urile pot deveni mai sigure din punct de vedere cibernetic.

Aspecte ale comerțului și tehnologiei care sunt legate de mediu și de climă

CCT are ca obiectiv general promovarea durabilității. În acest spirit, miniștrii au convenit să abordeze, în cadrul lucrărilor consiliului, aspectele legate de comerț, dar și de mediu și climă, inclusiv privind promovarea unei mai bune înțelegeri a rolului pe care îl poate juca comerțul în facilitarea diseminării bunurilor și serviciilor de mediu; un alt aspect abordat a constat în asigurarea unei cooperări mai strânse în domeniul achizițiilor publice verzi și elaborarea unor metodologii comune pentru stabilirea amprentei de carbon.

Bariere comerciale

Miniștrii au convenit să colaboreze pentru a găsi soluții care să contribuie la intensificarea comerțului și a investițiilor transatlantice, inclusiv prin sprijinirea cooperării în domeniul achizițiilor publice și al evaluării conformității, precum și prin schimburi privind noile bariere care ar putea apărea în calea comerțului, atât la nivel bilateral, cât și în relația cu țările terțe. Miniștrii au convenit, de asemenea, să își coordoneze eforturile pentru a aborda politicile care nu se bazează pe piață, încercând, în același timp, să evite consecințele colaterale reciproce.

Context

Uniunea Europeană și Statele Unite au înființat Consiliul UE-SUA pentru comerț și tehnologie (CCT) în cadrul reuniunii lor de la Bruxelles din 15 iunie 2021. CCT este un forum în cadrul căruia Statele Unite și Uniunea Europeană își coordonează abordările referitoare la aspecte de importanță majoră din domeniul comerțului și tehnologiei și aprofundează cooperarea transatlantică în aceste domenii, pe baza valorilor democratice comune. Reuniunea inaugurală a CCT a avut loc la 29 septembrie 2021. În urma reuniunii, au fost înființate 10 grupuri de lucru care se vor consacra unor subiecte precum standardele, inteligența artificială, semiconductorii, controlul exporturilor și provocările comerciale mondiale. Următoarea reuniune a CCT este planificată să aibă loc înainte de sfârșitul anului 2022 în Statele Unite ale Americii.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei. „E o tradiție veche, din comunism”

„Războiul roboților”: Rusia și Ucraina înlocuiesc soldații cu arme automate după aproape 1000 de zile de conflict

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din Bihor. Explicația halucinantă

Partenerii noștri