Live

Comisia Europeană prezintă marţi planul pentru plafonarea preţului gazelor naturale

Data publicării:
Rețea de gaze naturale. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Comisia Europeană va prezenta marţi o propunere privind un mecanism de plafonare a preţului gazelor naturale, a anunţat luni Jozef Sikela, ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Executivul comunitar va propune „un coridor dinamic temporar” privind preţul gazelor naturale din Uniunea Europeană şi limite obligatorii referitoare la nivelul la care preţurile traderilor pot fluctua într-o singură zi, conform proiectului consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Chiar dacă mai mult de jumătate dintre cele 27 de ţări membre UE militează pentru o plafonare a preţului la gaze, ele au opinii diferite cu privire la modalitatea în care ar trebui făcută această plafonare. Provocarea pentru UE este de a reduce costurile, însă, în acelaşi timp, trebuie să evite provocarea de daune pieţei unice şi o majorare a cererii pentru gaze naturale într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi reducă dependenţa de Rusia şi să îşi asigure suficiente stocuri de gaze pentru următorul sezon rece, apreciază analiştii.

Executivul comunitar a indicat că analizează dacă va propune o legislaţie ce ar conduce la o plafonare temporară a preţului gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate. Chiar dacă un astfel de plafon limitat ar putea fi bazat pe măsurile adoptate deja de Spania şi Portugalia, este o variantă contestată de alte state membre.

Şefii de stat şi de guvern din UE vor discuta criza energetică la summitul lor de la Bruxelles, din 20 - 21 octombrie. Chiar dacă este posibil ca liderii europeni să sprijine măsuri destinate consolidării rezilienţei UE şi o mai bună poziţie în negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze, un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor este îndoielnic, susţin analiştii.

Separat, Jozef Sikela a anunţat că Republica Cehia şi Germania sunt aproape de a ajunge la un acord privind împărţirea gazelor în caz de urgenţă, în condiţiile în care ţările încearcă să-şi sporească securitatea energetică, în contextul reducerii livrărilor de gaze ruseşti.

„Cred că am realizat progrese semnificative în această problemă şi vom ajunge curând la un acord”, a afirmat Sikela, la o conferinţă de presă comună cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

Pacturile bilaterale fac parte din planurile UE de a gestiona un eventual şoc al gazelor.

Citește și: Ciolacu, despre ordonanța pe energie: „Îmi doresc să o prelungim pe doi ani, până în 2025”. El așteaptă o soluție comună de la CE

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri