Live

Comisia Europeană are „dubii mari” privind noua propunere de comisar UE transmisă de România - oficial

Data actualizării: Data publicării:

Comisia Europeană are „mari dubii” referitoare la legitimitatea noii propuneri de comisar european transmisă de Guvernul Viorica Dăncilă, anunţă Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE.

Sunt dubii mari privind legitimitatea nominalizării făcute de Guvernul provizoriu de la Bucureşti. Problema trebuie rezolvată de România, în România”, a spus Mina Andreeva, potrivit Mediafax. 

Surse de la Bruxelles spuneau încă de ieri că această candidatură nu întruneşte condiţiile necesare, pentru că propunerea nu a făcută în urma unui consens între guvernul român şi Preşedinţie.

În plus, procedura prevede ca un candidat la postul de comisar european să fie aprobat în Parlament, lucru care nu s-a întâmplat cu Victor Negrescu.

Ursula von der Leyen a cerut din nou României să ia o hotărâre cât mai repede, pentru a ajunge la un consens între cele două instituții, în ceea ce privește propunerea pentru postul de comisar european. 

Preşedintele-ales al Comisiei Europene şi-a exprimat oficial marţi sprijinul pentru candidaţii desemnaţi de Franţa şi Ungaria în echipa sa de comisari, într-un efort de a depăşi numeroasele obstacole care au întârziat cu cel puţin o lună preluarea oficială a prerogativelor de către noul executiv european

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri