Live

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 400 milioane euro pentru despăgubirea fermierilor români afectați de seceta severă

Data actualizării: Data publicării:
foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comisia Europeană a aprobat, joi, o schemă de ajutor de stat a României în valoare de două miliarde de lei (400 milioane de euro), având drept scop despăgubirea fermierilor pentru pagubele suferite din cauza secetei severe în perioada septembrie 2023-august 2024, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Schema este deschisă producătorilor agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă, pentru 39 de culturi (precum grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb). Pentru a beneficia de ajutoare, producătorii agricoli trebuie să fi pierdut cel puţin 30% din culturi în perioada cuprinsă între toamna lui 2023 şi vara lui 2024 din cauza secetei.

Conform schemei aprobate de Executivul comunitar, ajutoarele vor fi sub forma unor granturi directe. Sprijinul este de maximum 1.000 de lei (200 de euro) pentru fiecare hectar în cazul unor pierderi de 100%, şi nu va depăşi 30% din costurile eligibile. Ajutoarele vor fi acordate până la data de 31 decembrie 2024.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Partenerii noștri