Live

Clipe de groază în aer. Două avioane militare americane, aproape de coliziunea cu doi parașutiști în Marea Britanie

Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images

Două avioane de vânătoare americane au fost aproape să intre în coliziune cu doi parașutiști în apropiere de Cambridgeshire, Marea Britanie, în cursul unui incident petrecut pe 17 aprilie, relatează cotidianul The Guardian.

Camera de filmat atașată de casca unuia dintre parașutiștii implicați în incident arată un avion F-15 zburând la mică distanță sub ei, în timp ce aceștia se aflau în cădere, având o viteză de peste 190km/h, potrivit Mediafax.

Aflate sub controlul aerian al autorităților britanice responsabile în acest sens, cele două aeronave au fost redirecționate în timpul zborului pe un alt traseu aerian pentru a evita un avion de realimentare.

Aflate inițial sub controlul aerian al unității Foțelor Aeriene Regale (RAF) Coningsby, cu baza în Lincolnshire, avioanele au intrat, după schimbarea traiectoriei, în raza de control a unității RAF Lakenheath, cu baza în Suffolk.

Perioada de timp dintre pierderea conexiunii cu cea dintâi unitate și reconectarea cu cea de-a doua unitate a fost principala cauză a incidentului, astfel încât cei doi piloți nu au putut fi anunțați de pătrunderea în spațiul aerian al centrului de parașutism Chatteris.

Comisia britanică Airprox, responsabilă de monitorizarea și raportarea situațiilor de proximitate aeriană, adică incidente de apropiere periculoasă cu aeronave, a transmis că procedurile și reglementările nu au fost respectate; astfel, deși cei doi piloți nu au fost informați cu privire la zborul parașutiștilor, aceștia ar fi trebuit să evite zona respectivă sau să întrebe controlorii de trafic aerian.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Frații Tate rămân fără două milioane de lire sterline, după ce au fost acuzați de fraudă fiscală în Marea Britanie

Marea Britanie vrea să aloce cel puțin 2,5% din PIB pentru apărare, să poată face față amenințărilor Rusiei

Comisia Europeană acționează în justiție Marea Britanie din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor

Cine este Yang Tengbo, presupusul spion chinez apropiat de prințul Andrew, care controla o rețea de figuri britanice influente

Partenerii noștri