Cel puțin 29 de turiști străini au murit într-un accident în Madeira
Cel puţin 29 de turişti germani, 11 bărbaţi şi 18 femei, şi-au pierdut viaţa miercuri într-un accident rutier petrecut pe insula portugheză Madeira, informează agenţiile de presă internaţionale, scrie Agerpres.
ACTUALIZARE. Armata a fost mobilizată şi a pus la dispoziţie avioane cu care cei grav răniţi ar urma să fie transferaţi pe continent. În acelaşi timp, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări şoferul a pierdut controlul volanului pe o secţiune dificilă de drum.
Autocarul mergea pe un drum îngust, pe un deal, în momentul în care şoferul a pierdut controlul. Vehiculul s-a rostogolit de mai multe ori şi s-a oprit într-o casă. În autocarul răsturnat erau 55 de turişti din Germania, şoferul şi ghidul local.
Accidentul a avut loc în localitatea de coastă Canico, la ora locală 18:30 (20:30, ora României). Vehiculul la bordul căruia se aflau aproximativ 50 de persoane a părăsit carosabilul într-o curbă şi s-a răsturnat, oprindu-se într-o casă construită în pantă. Şoferul autobuzului, care se pare că a pierdut controlul asupra vehiculului din motive ce urmează să fie investigate, precum şi ghidul care însoţea grupul de turişti, au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă.
Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, inclusive doi cetăţeni portughezi. Persoanele rănite au fost transportate la un spital din oraşul Funchal. Trei dintre răniți au fost operaţi, 23 se află sub observaţie şi doi au fost externaţi, potrivit informaţiile transmise de agenţia de presă Lusa.
Unul din pasagerii internaţi a încetat din viaţă la spital, conform anunţului făcut miercuri seara de un purtător de cuvânt al spitalului, care a menţionat că printre victime nu se numără copii.
Turiştii din autocarul răsturnat aveau vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani.
Guvernul regional din Madeira a decretat trei zile de doliu.
Reacția autorităților
Preşedintele portughez, care a anunţat că se va deplasa la Madeira în timpul nopţii, şi-a „exprimat tristeţea şi solidaritatea tuturor portughezilor în acest moment tragic şi mai ales durerea pentru persoanele apropiate ale victimelor”. Sousa a mai anunţat că intenţionează să vorbească cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier.
Premierul Antonio Costa a anunţat pe Twitter că a contactat-o pe Angela Merkel pentru a-i comunica „tristeţea” sa în legătură cu producerea tragicului accidentului. El a prezentat în numele guvernului portughez cele mai sincere condoleanţe tuturor familiilor afectate.
„Veşti oribile ne sosesc din Madeira”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al executivului german Steffen Seibert, care a transmis, la rândul său, un mesaj de condoleanțe și compasiune.
Ministerul de Externe de la Berlin a anunţat crearea unei linii telefonice de urgenţă.
Madeira, „perla Atlanticului”, un paradis turistic
Cunoscut sub denumirea de „insula florilor” sau „perla Atlanticului”, arhipelagul portughez Madeira, situat la 500 de km de coasta Marocului, atrage în fiecare an sute de mii de turişti prin peisajul său vulcanic şi climatul blând. Sezonul de vârf este vara, dar mulţi turişti sosesc şi în perioada sărbătorilor de Paşte.
Un număr-record de turişti au vizitat Madeira în 2017: peste 1,3 milioane, în principal britanici (28,6%) şi germani (27,6%), conform cifrelor date publicităţii de Biroul de turism din Madeira, citat de AFP.
Format din două insule principale, Madeira şi Porto Santo, arhipelagul are 270.000 de locuitori, dintre care peste 130.000 locuiesc în Funchal, capitala regională.
Figurând în serialul „Sissi”, Funchal se mândreşte că s-a aflat la originea vindecării aproape miraculoase a împărătesei Elisabeta a Austriei, care şi-a tratat aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, tuberculoza şi melancolia.
Un alt vizitator celebru a fost Winston Churchill, care venea aici regulat în anii 1950 şi picta acuarele. „Madeira este grădina mea plutitoare” îi plăcea să spună premierului britanic. Pe insulă locuiesc mulţi cetăţeni britanici, ei fiind cei care controlează producţia celebrului vin de Madeira.
În ziua de astăzi, cel mai celebru „fiu” al Madeirei este Cristiano Ronaldo, născut în 1985 într-un cartier sărac din Funchal. În martie 2017, aeroportul din Madeira a fost redenumit în cinstea celui care deţine 5 Baloane de Aur. Oraşul său natal a deschis, de asemenea, în 2013, un muzeu în onoarea sa.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News