Live

Cehia, Polonia şi Bulgaria îşi închid spaţiul aerian pentru companiile aviatice rusești

Data actualizării: Data publicării:
Republica Cehă a interzis companiilor aeriene ruseşti să zboare spre această ţară central-europeană începând de sâmbătă. Foto: Profimedia

Republica Cehă a interzis companiilor aeriene ruseşti să zboare spre această ţară central-europeană începând de sâmbătă şi ia în considerare măsuri suplimentare împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, pe lângă sancţiunile convenite de Uniunea Europeană, informează Reuters. Acestui demers i s-au alăturat și Polonia și Bulgaria.

ACTUALIZARE 26 FEBRUARIE 2:35După Cehia, Polonia şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian pentru companiile aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova, notează AFP.

„Interdicţia se va aplica de la miezul nopţii (vineri, 23.00 GMT)”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller.

O interdicţie similară a intrat în vigoare şi în Bulgaria la miezul nopţii (vineri, 22.00 GMT), ca răspuns la „agravarea conflictului militar şi în solidaritate cu Ucraina”, scrie sursa citată de Agerpres.


Interzicerea zborurilor afectează rutele Praga-Moscova şi Praga-St Petersburg, a declarat ministrul transporturilor Martin Kupka.

Pentru a ajuta Ucraina, guvernul ceh va trimite combustibil şi sânge şi va aloca 300 de milioane de coroane (13,64 milioane de dolari) pentru ajutorarea refugiaţilor, a declarat vineri premierul Petr Fiala.

Praga va accelera, de asemenea, ieşirea din două bănci internaţionale înfiinţate în perioada sovietică, iar Ministerul de Finanţe va analiza accesul companiilor ruseşti la fondurile publice cehe, a declarat Fiala.

Liderii Uniunii Europene au aprobat joi noi sancţiuni economice împotriva Moscovei, alăturându-se Statelor Unite şi Marii Britanii în încercarea de a-i pedepsi pe preşedintele Vladimir Putin şi pe aliaţii săi pentru atacul asupra ţării vecine.

Fiala a declarat că poziţia cehă a fost mai dură decât cea a unor parteneri din Europa de Vest, din cauza amintirii invaziei lansate de sovietici în Cehoslovacia în 1968.

Premierul a mai anunţat că permisele de şedere vor fi revizuite în funcţie de sancţiunile decise de UE.

Guvernul de la Praga a anunţat joi că va închide două consulate ruseşti şi nu va mai elibera vize standard pentru ruşi, mai notează Reuters, citată de Agerpres.

Registrul ceh al domeniilor web a blocat site-uri despre care a spus că răspândesc dezinformări în legătură cu invazia, a declarat grupul CZ.NIC, adăugând că a acţionat la recomandarea guvernului.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri