Live

CE solicită din nou României să aplice corect Directiva UE de combatere a spălării banilor

Data publicării:
Comisia Europeană cere din nou României să transpună corect Directiva UE privind combaterea spălării banilor. Foto: Getty Images

Comisia Europeană a trimis, joi, României, Germaniei şi Portugaliei scrisori de punere în întârziere pentru că nu au transpus în mod corect cea de-a IV-a Directivă privind spălarea banilor, potrivit unui comunicat de presă.

Executivul comunitar subliniază că termenul limită pentru transpunerea în legislaţia naţională a directivei AMLD4 a fost 27 iunie 2017. După o evaluare a măsurilor de transpunere adoptate de cele trei state membre, Comisia a ajuns la concluzia că mai multe prevederi ale Directivei nu au fost transpuse în mod corect în legislaţia naţională, transmite Agerpres.

Comisia spune că normele privind combaterea spălării banilor sunt cruciale în lupta împotriva acestui fenomen şi a finanţării terorismului. "Recentele scandaluri de spălare a banilor au evidenţiat necesitatea unor norme mai stricte la nivelul UE. Lacunele legislative dintr-un singur stat membru afectează întreaga UE. Din acest motiv, normele UE ar trebui să fie puse în aplicare şi supravegheate în mod eficient, pentru a combate criminalitatea şi a asigura protecţia sistemului financiar".

Comisia a decis astăzi că statele membre menţionate trebuie să îmbunătăţească unele aspecte fundamentele ale cadrului legal privind combaterea spălării banilor, precum schimbul adecvat de informaţii între unităţile de informaţii financiare, cerinţe referitoare la proceduri de due diligence şi cooperare adecvată între unităţile de informaţii financiare precum şi transparenţa cu privire la registrele de beneficiari, subliniază Executivul comunitar.

Germania, Portugalia şi România au la dispoziţie două luni pentru a veni cu un răspuns satisfăcător la argumentele ridicate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

România a fost amendată în 2020 cu 3 milioane de euro pentru nerespectarea Directivei privind combaterea spălării banilor

România a fost amendată, în luna iulie a anului trecut, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu 3 milioane de euro pentru că nu a transpus corect directiva UE privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Ministerul Justiției a transmis că Directiva trebuia transpusă în legislația națională până la data de 26 iunie 2017.

"La data de 31.05.2018, proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor și finanţării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost aprobat de Guvern și a fost înaintat către Parlamentul României pentru dezbatere în procedură de urgență. Proiectul de lege a fost adoptat, cu amendamente, de Senat, la data de 24.09.2018 și de către Camera Deputaților la data de 24.10.2018, iar după reexaminare, a fost adoptată de către Senat în data de 18.03.2019 și de către Camera Deputaților în data de 26.06.2019. Legea a fost promulgată de către Președintele României, devenind Legea nr. 129/2019", arată Ministerul.

Directiva UE era făcută să aducă mai multă lumină în tranzacțiile financiare în privința beneficiarilor reali ai acțiunilor. Tot ea interzicea existența acțiunilor la purtător. La vremea respectivă, s-a făcut legătura între directivă și modul în care era deținută Tel Drum, prin acțiuni la purtător. Dar nu a fost doar asta. Directiva presupunea înființarea Registrului Beneficiarilor Reali, adică al celor care dețin firme, fonduri, fundații. Și nici asta nu e problema, că și acum unele date pot fi aflate, și în actualul sistem. În directivă este prevăzut ca aceste registre naționale să fie interconectate: se poate face o urmărire mai bună a intereselor, a fluxurilor financiare.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Comisia Europeană lansează o investigație oficială împotriva TikTok pentru interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din România

Comisia Europeană acționează în justiție Marea Britanie din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor

TikTok a răspuns Comisiei Europene în legătură cu situația alegerilor prezidențiale din România. Ce va face CE

Partenerii noștri