Live

Bulgaria nu a ajuns la un acord privind Schengen. Guvernul de la Sofia nu acceptă „reguli specifice”

Data publicării:
Premierul bulgar, Nikolai Denkov. Foto: Profimedia Images

Premierul bulgar Nikolai Denkov a precizat luni că negocierile aflate în desfăşurare cu Austria încă nu au condus la un acord final cu privire la aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen în privința eliminării controalelor în aeroporturi, informează agenţia Novinite, preluată de Agerpres.

Vorbind la postul bTV, Denkov a respins posibilitatea ca Bulgaria să accepte în mod exclusiv anumite reguli specifice, făcând referire la cererea guvernului austriac ca România şi Bulgaria să preia migranţi sosiţi în Austria. Premierul bulgar a subliniat că Bulgaria va aplica protocoalele europene stabilite în ce priveşte primirea migranţilor.

Reacţia sa survine după ce ministrul austriac de interne Gerhard Karner a confirmat luni că ţara sa şi-ar putea ridica veto-ul faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată prin acceptarea lor într-un aşa-numit „Air Schengen”, respectiv eliminarea controalelor doar în aeroporturi, nu şi la frontierele terestre, dar a pus o serie de condiţii acestor ţări şi Comisiei Europene.

Austria cere astfel consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a opri valul de migranţi, inclusiv prin alocarea în acest scop de finanţări europene suplimentare, şi preluarea de către România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni.

Fostul ministru bulgar de externe Nadejda Neinski a descris această ultimă condiţie pusă de Austria ca fiind "ilogică, întrucât Bulgaria şi România nu au de ce să îndeplinească vreo condiţie în plus pentru acceptarea lor în Schengen". "Ar fi o greşeală să legăm subiectul migraţiei şi refugiaţilor cu subiectul Schengen. Legătura între cele două există doar în ce priveşte controlul frontierei, ceea ce este normal", a explicat fosta titulară a MAE bulgar.

În acest timp, ministrul bulgar al justiţiei, Atanas Slavov, a confirmat poziţia exprimată de premierul Denkov, reafirmând angajamentul Bulgariei numai faţă de regulile europene.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Partenerii noștri