Brigitte Macron are rezultat negativ la primul test pentru COVID-19
Brigitte Macron, prima doamnă a Franței, a fost testată negativ la coronavirus, relatează cotidianul Le Figaro. Palatul Élysée a anunțat joi că președintele francez Emmanuel Macron are COVID-19.
Brigitte Macron a făcut joi dimineață un test PCR, al cărui rezultat este negativ. Ea va fi retestată în următoarele zile și rămâne în izolare, potrivit reprezentanților Cabinetului său, transmite Mediafax.
Le Figaro relatează că soția președintelui francez își continuă activitățile prin videoconferință, la fel ca și Emmanuel Macron.
Reprezentanții Palatului Élysée au anunțat joi că președintele Emmanuel Macron a fost testat pozitiv pentru COVID-19.
„În conformitate cu reglementările sanitare în vigoare, Președintele Republicii se va izola timp de 7 zile. Acesta va continua să își îndeplinească îndatoririle și să muncească de la distanță”, se arată într-un comunicat de presă.
Confirmarea a venit în urma unui test PCR imediat ce au apărut primele simptome.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News