Live

Brexit: Merkel consideră posibil un acord cu Boris Johnson în următoarele 30 de zile. Macron este de altă părere

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat miercuri apelul pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană printr-un acord negociat, în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Boris Johnson, care a efectuat o vizită la Berlin, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Atât Merkel, cât şi Johnson că vor să se ajungă la un acord înainte ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie. Totuşi, Angela Merkel a spus că pregătiri au fost făcute şi pentru cazul unui scenariu fără acord.

Cancelarul german a afirmat că ea se concentrează în prezent ca să se asigure ca Marea Britanie să părăsească UE în aşa fel încât cele două părţi să poată avea în continuare o relaţie strânsă şi amiabilă în viitor.

Angela Merkel consideră că este posibil să se ajungă în următoarele "30 de zile" la un acord negociat pentru o ieşire a Marii Britanii din UE, ocolind blocajul generat de mecanismul "plasei de siguranţă", potrivit AFP.

Acest mecanism controversat a fost considerat până în prezent drept o poliţă de asigurare până când Regatul Unit şi cele 27 de ţări din UE vor găsi o soluţie pentru a stabili relaţiile lor viitoare şi aceasta în termen de doi ani. "Dar se poate ajunge la aceasta în următoarele 30 de zile, de ce nu?" şi atunci plasa de siguranţă ar fi inutilă, a spus Merkel, invitând "să se facă eforturi pentru a se ajunge la aceasta".

La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a reafirmat că vrea să ajungă la un acord de ieşire din UE, dar clauza privind "plasa de siguranţă" ("backstop") între cele două Irlande trebuie suprimată, potrivit Reuters.

"Avem destul din ce să facem un acord", a declarat şeful eurosceptic al guvernului britanic în cursul aceleiaşi conferinţe de presă. "Vreau să fie absolut clar pentru toţi prietenii noştri germani şi pentru guvernul german că noi toţi, în Regatul Unit, vrem să ajungem la un acord", a afirmat Boris Johnson.

"Dar avem nevoie într-adevăr să suprimăm acest backstop", a declarat Johnson. "Şi dacă putem să o facem, sunt absolut sigur că vom putea să mergem înainte împreună", a adăugat el.

Emmanuel Macron: Cererile făcute de Boris Johnson „nu sunt o opţiune”

Preşedintele francez Emmanuel Macron va cere joi lui Boris Johnson, în cursul întrevederii lor la Paris, "clarificări", întrucât cererile premierului britanic pentru renegocierea Brexit "nu sunt o opţiune viabilă", potrivit AFP, citată de Agerpres.

"Aştept clarificări de la Boris Johnson", a declarat miercuri preşedintele, exprimându-şi dorinţa ca discuţiile cu Londra despre Brexit să fie "cât mai amicale şi mai amiabile"posibil.

Emmanuel Macron a făcut această declaraţie în faţa jurnaliştilor la Paris, în timp ce Boris Johnson era primit la Berlin de cancelarul Angela Merkel, care a apreciat ca posibil să să ajungă la un acord negociat cu Londra "în următoarele 30 de zile".

Preşedintele francez a insistat totuşi asupra necesităţii ca Boris Johnson, care va primit să dejuneze la Elysee, să facă să evolueze cererile sale, căci "renegocierea în termenii propuşi de britanici nu reprezintă o opţiune viabilă". "Şi aceasta a fost afirmat întotdeauna foarte clar de negociatorul" UE, Michel Barnier, a spus Macron.

Pentru europeni, prioritatea este de a salva "integritatea pieţei europene" şi "stabilitatea Irlandei" pe baza unui "good Friday agreement", acordul de pace semnat în Irlanda de Nord, a insistat el.

Potrivit lui, un "Brexit dur", fără acord la 31 octombrie, "ar fi responsabilitatea guvernului britanic", care "are întotdeauna posibilitatea până în ultima secundă să retragă Articolul 50" pe care se bazează Brexitul.

Franţa "s-a pregătit" pentru acest scenariu: "Toate textele au fost parcurse, suntem în termen. Au fost angajaţi vameşi, experţi veterinari...."

Potrivit lui Emmanuel Macron, Brexitul este înainte de toate "o criză democratică britanică" şi trebuie "ajutaţi britanicii să o gestioneze". Dar, în afară de aceasta, Regatul Unit "este un partener strategic structurant absolut fundamental" pentru Franţa şi celelalte ţări europene, a adăugat el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri