Live

Boris Johnson transmite că au fost făcute progrese în negocierile pentru Brexit

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că au fost făcute progrese în negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar că cetățenii britanici ar trebui să fie pregătiți pentru scenariul ieșirii din UE fără un acord, relatează Mediafax.

„Cred că facem progrese”, a declarat Boris Johnson. Prim-ministrul britanic s-a declarat încurajat de anunțul făcut de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a transmis că nu este „atașat” de mecanismul backstop, acesta putând fi înlocuit cu o altă soluție care trebuie să vină din partea Marii Britanii.

„Acesta este progres, deoarece (Jean-Claude Juncker, n.red.) nu ar fi spus acest lucru luna trecută. Să vedem unde ajungem”, a transmis prim-ministrul britanic.

„Totuși, este vital, orice s-ar întâmpla, să fim pregătiți pentru un Brexit fără acord”, a adăugat Boris Johnson.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunțat luni că va respecta legea, dar nu va renunța la planul de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, cu sau fără un acord. Boris Johnson nu a oferit detalii despre modul în care va evita o amânare dacă nu va exista un acord.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Partenerii noștri