Live

Boris Johnson demisionează din funcția de parlamentar

Data actualizării: Data publicării:
Boris Johnson demisionează din funcția de parlamentar. Foto: Profimedia

Boris Johnson urmează să demisioneze din funcția de parlamentar cu efect imediat după primirea raportului Partygate, relatează BBC.

Raportul a fost elaborat de Comisia pentru privilegii condusă de deputați, care a analizat dacă fostul premier a indus în eroare Parlamentul.

Johnson a acuzat comisia parlamentară că a încearcă să „îl alunge afară”.

Într-o declarație, el a spus: „Încă nu au produs nici o fărâmă de dovezi că am indus în eroare parlamentul, în mod conștient sau imprudent”.

În dovezile prezentate comisiei în martie, Johnson a recunoscut totuși că a indus în eroare Parlamentul, dar a negat că a făcut-o intenționat.

În declarația emisă după anunțul demisiei, fostul premier a spus: „Nu am mințit și cred că membrii comisiei știu asta”.

„Ei știu perfect că atunci când am vorbit în Parlament, spuneam ceea ce credeam sincer că este adevărat, și ceea ce am fost instruit să spun, ca orice alt ministru”, a spus el.

Boris Johnson a spus că a revenit imediat asupra declarației și a precizat că membrii comitetului „știu asta”.

El spune despre comisia de anchetă că „scopul său de la început a fost de a mă găsi vinovat, indiferent de fapte”.

„Este foarte trist să părăsesc Parlamentul – cel puțin deocamdată – dar mai presus de toate sunt nedumerit și îngrozit că sunt forțat să fac asta, nedemocratic, de o comisie condusă de parlamentarul laburist Harriet Harman, cu o părtinire atât de flagrantă”, a declarat Johnson.

Demisia sa va declanșa alegeri parțiale în circumscripția sa, Uxbridge, și South Ruislip.

Johnson a fost prim-ministru din iulie 2019 până în septembrie 2022 și era deputat din 2001. El a fost constrâns să demisioneze după o serie de scandaluri, printre care petrecerile organizate în Downing Street în plin lockdown din cauza pandemiei de COVID-19. Însă liderul carismatic, care era încă deputat, a rămas foarte influent în rândul majorităţii conservatoare.

Scandalul „Partygate”. Boris Johnson și-a cerut sucze, dar a susținut că nu știa că petrecerile din timpul lockdown-ului erau ilegale

Premierul britanic Boris Johnson și-a cerut scuze pentru încălcarea restricțiilor anti-COVID, dar a susținut că nu știa că petrecerea organizată în iunie 2020 organizată de ziua lui de naștere era ilegală.

Acestea au fost primele declarații făcute în fața comisiei parlamentare, după ce a fost amendat de poliție.

Informațiile despre petrecerile care au avut loc la sediul Guvernului, în timp ce britanicii erau obligați să stea în casă și nu s-au putut întâlni cu prietenii și familia, au provocat un scandal uriaș în Marea Britanie, iar mai multe voci au cerut atunci demisia premierului Johnson.

Johnson și-a cerut „scuze din toată inima”, dar a adăugat că „nu i-a trecut prin minte atunci, nici mai târziu” că reuniunea „ar putea echivala cu o încălcare a regulilor”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Frații Tate rămân fără două milioane de lire sterline, după ce au fost acuzați de fraudă fiscală în Marea Britanie

Marea Britanie vrea să aloce cel puțin 2,5% din PIB pentru apărare, să poată face față amenințărilor Rusiei

Comisia Europeană acționează în justiție Marea Britanie din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor

Cine este Yang Tengbo, presupusul spion chinez apropiat de prințul Andrew, care controla o rețea de figuri britanice influente

Partenerii noștri